Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005

Lupu: Acum înțeleg mai bine de ce colegii din PLDM n-au găsit timp

2 noi. 2015,, 16:30  
4584 7

Lupu: Acum înțeleg mai bine de ce colegii din PLDM n-au găsit timp
Foto: noi.md

„Liberal-democrații au găsit timp pentru a se alia cu opoziția, însă nu au văzut de cuviință să participe la negocierile pentru crearea unei coaliții de guvernare”. Astfel a comentat liderul PD, Marian Lupu, inițiativa comună a deputaților PSRM și PLDM de modificare a Constituției. Politicianul i-a acuzat pe liberal-democrați de ipocrizie și a precizat că tratativele în vederea formării majorității parlamentare vor continua mîine și fără ei, notează NOI.md.

„Cei de la PLDM au preferat să găsească timp ca să stea la ceaiuri și să adune semnături împreună cu socialiștii. Dacă se discuta de o manieră colegială, nu exclud că toți împreună avea să ne alăturăm acestei inițiative și să susținem un astfel de proiect de lege constituțional, pentru că trebuie să le oferim moldovenilor ceea ce-și doresc. Dacă își doresc alegerea directă a șefului statului, așa să fie!”, a declarat Marian Lupu.

Politicianul și-a exprimat convingerea că se vor găsi suficienți deputați cu viziuni proeuropene, care vor participa la crearea unei majorități parlamentare, cu sau fără acordul PLDM.

„Nu cred că mai este timpul ca cineva să se ascundă după consilii și ședințe politice. Deja de mîine ne așezăm la negocieri cu partenerii proeuropeni. Da, în acel număr care sîntem. Sînt sigur că în această situație de mare confuzie, și chiar de ipocrizie din partea PLDM, se vor găsi mulți deputați proeuropeni care se vor alinia la aceste negocieri și le vor sprijini”, a spus Lupu.

Liderul PD a ținut să răspundă și afirmațiilor făcute de Valeriu Streleț în ultimele zile. „Nu-mi par declarații serioase, responsabile, dar mai curînd ale unui copil bosumflat, care și-a pierdut jucărica”, a spus democratul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?