X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

BM va aloca Moldovei $80 de milioane pentru modernizarea a 300 km de drumuri locale

2 noi. 2015,, 10:30   Economie
2694 1
ВБ выделяет Молдове $80 млн. для модернизации 300 км. местных дорог
Foto: novostipmr.com
Consiliul directorilor executivi al Băncii Mondiale a aprobat o finanțare în sumă de 80 de milioane de dolari SUA pentru Republica Moldova, în cadrul proiectului Îmbunătățirea drumurilor locale, care va sprijini Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în reabilitarea și modernizarea a 300 km de drumuri locale, relatează NOI.md cu referire la un comunicat al BM.

Finanțarea are drept obiectiv oferirea accesului rutier sigur și durabil la instituții de învățămînt, instituții medicale și piețe de-a lungul unor coridoare selectate, cu accent pe reabilitarea drumurilor care vor permite copiilor din zonele rurale să beneficieze de acces sporit la școlile consolidate – “școli de circumscripție” – rezultate din optimizarea rețelei de școli. Proiectul își propune să susțină necesitățile țării pentru un sistem eficient de transporturi, care ar facilita mobilitatea cetățenilor, accesul sporit la servicii sociale și economice, și ar încuraja creșterea activității comerciale pe piețele internaționale și locale.

„Proximitatea Moldovei de cea mai mare piață din lume – Uniunea Europeană – subliniază importanța unei infrastructuri rutiere de calitate, care ar spori competitivitatea economică și creșterea bazată pe exporturi”, a declarat Alex Kremer, director pentru Moldova în cadrul Băncii Mondiale.

„Adițional, realitățile demografice ale Moldovei și decalajul de venituri cu vecinii săi din Uniunea Europeană relevă necesitatea modernizării urgente a drumurilor pentru a facilita accesul Moldovei la servicii publice și oportunități economice sporite, care ar contribui la o dezvoltare sustenabilă și partajată”, a adăugat oficialul.

Situația actuală a rețelei de drumuri din Republica Moldova constituie un impediment major în accesul populației rurale la servicii de sănătate și educație. De asemenea, drumurile locale mai bune sînt importante pentru agricultură. Ele sporesc legăturile dintre gospodăriile agricole și piețe și ajută la crearea oportunităților economice suplimentare pentru gospodăriile agricole și lucrătorii acestora, categorii sociale care înregistrează unele dintre cele mai mari rate ale sărăciei din țară, la nivelul de circa 40 la sută.

Printre obiectivele proiectului „Îmbunătățirea drumurilor locale” se numără finanțarea reabilitării și modernizării a 300 km de drumuri locale prioritare, cu accent pe acces rutier între localitățile rurale și rețeaua de drumuri naționale, prin asigurarea unei conectivități adecvate și oferirea unor soluții eficiente din punctul de vedere al costurilor, susținerea capacităților instituționale ale sectorului în vederea menținerii și ameliorării rețelei de drumuri regionale și locale, cu accent pe asistență în consolidarea cheltuielilor fondului rutier, monitorizarea și evaluarea lucrărilor, dezvoltarea standardelor pentru planificarea și construcția drumurilor locale, și sprijinirea programului de siguranță rutieră pe plan local.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială, în 1992, peste 1 miliard de dolari SUA au fost alocați unui număr de aproximativ 60 de proiecte în țară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 8 proiecte active, totalul angajamentelor constituind 255 de milioane de dolari SUA. Domeniile de sprijin includ reforma cadrului de reglementare și dezvoltarea mediului de afaceri, educația, asistența socială, guvernarea electronică, sănătatea, agricultura, mediul ambiant și altele. Corporația de Finanțare Internațională a investit 233 de milioane de dolari SUA în 24 de proiecte în diverse sectoare, iar Agenția Multilaterală pentru Garantarea Investițiilor a oferit garanții în sumă de 95 de milioane de dolari SUA. Ambele instituții sînt membre ale Grupului Băncii Mondiale.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?