X 
Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4033

Statul Islamic revendica doborârea avionul rus cu peste 200 de oameni la bord

1 noi. 2015,, 20:30   Externe
6633 4

Foto: news.mail.ru

Ramura egipteană a grupării jihadiste Statul Islamic a scris sâmbătă pe Twitter că este responsabilă de prăbuşirea avionului Airbus A321-200 al companiei ruse Metrojet (cunoscută şi sub numele de Kogalâmavia) în peninsula egipteană Sinai, relatează AFP. 'Soldaţii califatului au reuşit să doboare în provincia Sinai un avion rus, care transporta peste 220 de cruciaţi şi toţi au fost ucişi', se arată într-o postare pe conturile de Twitter ale jihadiştilor, care subliniaza că actiunea lor a fost raspuns la intervenţia militara rusa împotriva combatanţilor grupării Statul Islamic în Siria.

Avionul implicat în accident efectua o cursă charter turistică între staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh şi oraşul Sankt Petersburg. Aparatul a decolat la ora locală 05:51, iar contactul radar a fost pierdut 23 de minute mai târziu, când avionul se afla la o altitudine de aproape 9.400 de metri.

La bord se aflau 217 pasageri (214 ruşi şi 3 ucraineni) şi 7 membri ai echipajului, toţi ruşi. Conform primelor date, după pierderea contactului radar avionul a intrat într-un picaj abrupt. Anterior, comandantul a transmis turnului de control că are probleme cu echipamentele de comunicaţie. Autorităţile egiptene au găsit epava avionului la câteva ore după prăbuşire, fiind găsite şi cele două cutii negre, dar nu există supravieţuitori, iar până în prezent au fost recuperate circa 150 de cadavre, scrie agerpres.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?