Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Lupu: I-am propus lui Streleț să facem acest lucru în mod voluntar

29 oct. 2015,, 08:45   Politică
4971 2

Foto: noi.md

PDM nu va face alianţă cu forţele politice de stînga şi nu va permite deturnarea parcursului european al ţării.

PL nu va participa la examinarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Streleţ.

La rîndul său, liberal-democraţii s-au arătat dispuşi să accepte cooptarea grupului Leancă, pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare proeuropene. Despre toate astea s-a discutat în cadrul şedinţei de miercuri a Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ a fost principalul subiect de pe ordinea de zi a Consiliului AIE 3. În cadrul acesteia, reprezentanţii PDM i-au propus premierului Valeriu Streleţ să-şi dea demisia.

"Propunerea a fost ca domnia sa, reieşind din oportunitatea politică, să-şi dea demisia şi respectiv pe această cale să formeze premisele necesare de reclădire imediată, cred că 10 zile sînt suficiente. Noi niciodată nu vom forma coaliții cu partide de extremă stîngă și niciodată nu vom contribui la deturnarea parcursului european", a declarat preşedintele PDM, Marian Lupu.

Totodată, liberalii au reiterat că nu vor susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PSRM şi PCRM împotriva Guvernului Streleţ.

"Noi nu vrem și nu vom participa la examinarea moțiunii de mîine. Noi vrem o guvernare pentru oameni, noi vrem continuarea cursului european, noi vrem stabilitate politică", a spus liderul PL, Mihai Ghimpu.

În cadrul Consiliului AIE s-a discutat şi despre necesitatea creării unei noi majorităţi parlamentare proeuropene. La rîndul său, Valeriu Streleţ a declarat că PLDM nu este împotriva cooptării la guvernare a deputaţilor din grupul Leancă. Pînă nu demult, liberal-democraţii se opuneau acestei idei.

"Atîta timp cît nu avem o majoritate stabilă şi robustă nu văd ceva ieşit din comun dacă deputaţii din grupul Leancă ar veni în cadrul alianţei şi dacă PPEM ar manifesta interes de o anumită cotă de responsabilitate în Guvern", a declarat preşedintele PLDM, Valeriu Streleţ.

PUBLIKA.MD amintește că, Şedinţa consiliului AIE 3 a fost urmată de cea aBiroului Politic al PLDM. În cadrul acesteia s-a discutat despre demisia benevolă a premierului Valeriu Streleţ.

Prim-ministrul a anunţat că va spune ce decizie a luat, înainte de şedinţa Legislativului în care va fi examinată moţiunea de cenzură.

Şi democraţii care s-au reunit miercuri seară în ședința Biroului Politic al formaţiunii au menţionat că vor spune înainte de şedinţa Parlamentului dacă vor susţine sau nu nu moţiunea.

Iar, deputaţii neafiliaţi din grupul Leancă au decis că nu vor vota pentru demiterea Guvernului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?