X 
Transnistria stiri: 1384
Eurovision stiri: 510

Deliu respinge acuzațiile aduse de Candu la adresa PLDM

27 oct. 2015,, 15:29   Politică
2960 0

Deliu respinge acuzațiile aduse de Candu la adresa PLDM
Foto : unimedia.info

Deputatul liberal-democrat Tudor Deliu califică drept nefondate afirmațiile spicherului Andrian Candu precum că PLDM ar bloca adoptarea în lectură finală a Legii cu privire la procuratură. O serie de amendamente la proiect au fost discutate în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități, notează NOI.md.

„Noi ne dorim ca Legea cu privire la procuratură să fie într-adevăr o lege care să facă regulă în acest domeniu și, dacă noi insistăm să discutăm amendament cu amendament și nu vrem în fugă să adoptăm o lege care este foarte importantă, cred că acuzațiile aduse sînt pur și simplu nefondate”, a explicat Tudor Deliu.

Întrebat de unde vor fi cooptate voturile necesare pentru adoptarea proiectului de lege cu privire la procuratură, în condițiile în care alianța dispune pe moment de 50 de voturi, liberal-democratul a menționat că toți deputații trebuie să dea dovadă de responsabilitate.

„Eu nu mizez pe nimeni, toți deputații din Parlament sînt aleșii poporului și trebuie să se concentreze asupra adoptării legilor care să aducă beneficii cetățenilor”, a punctat Deliu.

Ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, democratul Andrian Candu a declarat că Parlamentul întîrzie să adopte noua Lege a procuraturii din cauză că acest proces este blocat de deputații PLDM.

Precizăm că documentul a fost adoptat în prima lectură la finele lunii mai. Principalele prevederi ale noului proiect de lege se referă la modificarea procedurii de numire în funcție a procurorului general, majorarea salariilor pentru procurori, dar și la noile condiții de promovare în funcție a angajaților din sistem.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?