Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Jasmin, s-a apucat să învețe româna (FOTO)

19 oct. 2015,, 11:15   Societate
4765 6

Foto: moldova.org

Cântăreața din Federația Rusă Jasmin, soția primarului de Orhei, s-a apucat să învețe limba română. Cel puțin aceasta reiese dintr-o poză postată de interpretă pe contul său de Instagram. „Am început să studiez limba română! Urați-mi noroc”,a scris Jasmin în adnotarea fotografiei.

Astfel, în fotografia postată se arată că Jasmin a început a studia limba română,începând cu cele mai uzuale cuvinte precum: rusoaică, cântăreață, mulțumesc, poftiți, poftim. „Eu sunt Sara Shor. Eu sunt din Rusia, din Moscova. Eu sunt rusoaică”, a scris Jasmin într-un caiet.

Iniţiativa cântăreţei a fost susţinută şi apreciată de admiratorii săi , care i-au scris mesaje de încurajare.

Jasmin, pe numele adevărat Sara Manahimova, s-a căsătorit cu milionarul Ilan Shor, pe 16 septembrie 2011, nunta avâmd loc la Palatul Republicii. La marele eveniment au fost prezenți peste 400 de invitați, printre care nenumărate vedete din Rusia.

În 2012, cuplului li s-a născut primul copil, fiica Margarita. Recent,presa de la Moscova a scris că Jasmin ar fi însărcinată cu cel de-al treilea copil, al doilea în cuplul Jasmin – Shor. De asemenea, interpreta mai are un fiu, Mihail, din prima căsnicie cu Veaceslav Semenduev.

Deocamdată, cuplul nu a anunțat public despre acest eveniment important din viața lor. Vestea bună a fost anunțată de cuplu doar prietenilor și rudele sale,a scris presa din Rusia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?