Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Termenele „rezonabile” oferite de Platforma „DA” nu sînt reale

16 oct. 2015,, 11:40   Politică
8127 2
Назначенные платформой DA «разумные» сроки не реальны
Foto: protv.md
Multașteptata întîlnire inițiată de conducerea de vîrf a țării cu reprezentanții societății civile, inclusiv ai Platformei „DA” a avut loc. Însă dialogul a eșuat. Toți vorbitorii – și conducătorii țării, și ceilalți – au citit discursuri de pe hîrtie pregătite din timp, ca niște studenți cu copiuțe. Cel mai lung discurs, după cum și era de așteptat, a fost cel susținut de Andrei Năstase, care a citit manifestul cu cerințele înaintate de Platforma „DA” și termenele rezonabile, în opinia lor, pentru îndeplinirea acestora.

Măsurile privind deoligarhizarea țării, depolitizarea structurilor de drept și combaterea corupției au fost expuse în 14 puncte. Măsurile cu caracter social-economic au fost prezentate în 11 puncte. După ce și-a încheiat discursul, Năstase a decis că nu are sens să se mai afle în aceeași sală cu cei care în opinia lui sînt vinovați de „furtul secolului” și a părăsit încăperea. Acest gest cu siguranță a pus punct pe cerințele înaintate din numele protestatarilor, deoarece termenele propuse pentru soluționarea problemelor nu sînt reale.

O analiză a cerințelor și termenelor pentru îndeplinirea lor, fără a pătrunde în detalii, denotă că autorii propunerilor respective nu prea sînt la curent cu procesul legislativ. De exemplu, trei măsuri, în opinia autorilor, urmează să fie îndeplinite deja în luna octombrie, pînă la data de 15. Opt chestiuni urmează să fie realizate pînă la 30 noiembrie, alte 12 – pînă la 31 decembrie. Și doar două măsuri ar urma să fie implementate pînă la 1 februarie 2016.

Să presupunem că toate propunerile vor fi îndeplinite, ținînd cont că cerințele privind demiterea guvernatorului BNM, procurorului general, directorului CNA, directorului SIS și președintelui Curții Supreme de Justiție se conțin într-un singur punct cu formularea „în corpore”, avînd același termen de executare.

Însă cei care cunosc ce înseamnă procesul legislativ și activitățile de cancelarie înțeleg că nu este vorba despre un singur proiect de decizie, ci de cinci proiecte separate cu cerințe separate, conform legilor respective. Dacă e să calculăm în același mod toate proiectele, atunci numărul lor va fi de circa 50.

Pentru elaborarea unui asemenea număr de proiecte, în primul rînd, e nevoie de o inițiativă legislativă respectivă. În al doilea rînd, este nevoie de timp pentru elaborare și examinarea acestor proiecte în toate cele nouă comisii parlamentare. Pentru aceasta este nevoie de cel puțin 1,5-2 luni. În final, va fi nevoie de timp pentru examinarea proiectelor în plenul Parlamentului.

Cu condiția că dezbaterile privind proiectele respective se vor desfășura fără obiecții, lucru greu de crezut, și proiectele vor fi adoptate în varianta propusă, va fi nevoie de minimum 8-10 ședințe plenare. Cu alte cuvinte, Parlamentul va trebui să lase deoparte celelalte chestiuni, inclusiv examinarea proiectelor celor trei bugete, și cel puțin două luni să se ocupe doar de treburile Platformei „DA”.

Este puțin probabil că Parlamentul va accepta un asemenea scenariu, din simplul motiv că termenele „rezonabile” indicate de Platforma „DA” nu sînt reale. Aceasta înseamnă că lucrurile legate de propunerile Platformei „DA” stau prost.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?