Transnistria stiri: 1427
Eurovision stiri: 515

Consultaţii cu candidaţii la funcţia de guvernator al BNM

25 sep. 2015,, 12:30   Economie
3350 0
Консультации с кандидатами на пост президента Нацбанка
Foto: newsmoldova.ru
În paralel cu examinarea cererii de demisie a conducerii Băncii Naţionale (BNM), Parlamentul a organizat consultări cu cei mai probabili candidaţi la funcţia de Guvernator al băncii.

Potrivit unei surse sigure, printre potenţialii candidaţi sînt examinaţi specialişti notorii din domeniul bancar şi financiar, care activează atît în Moldova, cît şi peste hotarele ţării.

"Cei care se ocupă de negocieri au fost informaţi că autorităţile Republicii Moldova doresc să selecteze cel mai potrivit candidat la funcţia de guvernator al BNM în strînsă colaborare cu partenerii externi. În primul rînd, acest lucru este determinat de situaţia în care se află în prezent sistemul bancar al Moldovei", a spus sursa.

La rugămintea de a numi cel puţin cîţiva probabili candidaţi, cu care deja se negociază sau se va negocia, sursa a spus că "în lista potenţialilor candidaţi sînt peste 10 specialişti".

"Unii sînt foarte cunoscuţi în ţară, deoarece numele lor sînt pronunţate de participanţii pieţei de capital din Moldova, dar sînt şi cei cunoscuţi doar în cercul restrîns al bancherilor şi finanţiştilor. Printre potenţialii candidaţi se numără bancheri cunoscuţi – Leonid Talmaci (preşedintele Moldindconbank), Serghei Cebotari (preşedintele Moldova Agroindbank), Natalia Politov-Cangaş (preşedintele Victoriabank), precum şi Dumitru Ursu (fost viceguvernator al BNM), Veaceslav Negruţa (fost ministru al Finanţelor), Veronica Bacalu (ex-viceguvernator al BNM, în prezent înalt funcţionar al FMI), Lilia Burunciuc (ex-viceguvernator al BNM, în prezent înalt funcţionar al Băncii Mondiale), Maia Sandu (fost ministru al Educaţiei şi fostă angajată a Băncii Mondiale)", a spus interlocutorul agenţiei.

Unii experţi şi participanţi ai pieţei de capital consideră că problema invitării la funcţia de guvernator al BNM a finanţiştilor din străinătate se loveşte de aspectul material.

"Nu oricine dintre cei care acum muncesc la asemenea instituţii ca FMI sau Banca Mondială vor dori să lase totul baltă şi să vină în Moldova pentru a conduce BNM şi să rezolve sarcinile complicate de depăşire a crizei din sectorul bancar", afirmă ei.

Un bancher cu experienţă a spus că în procesul de selectare a celui mai potrivit candidat la funcţia de guvernator al BNM trebuie, în primul rînd, să se pornească de la ideea că această persoană va şti ce face.

"Candidatul trebuie să dispună de cunoştinţe aprofundate în macroeconomie, să aibă idee despre modelele macroeconomice şi cel mai important despre consecinţele pe care le au asemenea modele asupra economiei şi situaţiei social-economice per ansamblu", a spus bancherul.

Potrivit lui, guvernatorul BNM trebuie să fie "la maximum independent", capabil să ia decizii necesare pieţei şi economiei, nu partidelor politice, care "sînt îmbibate" cu interesele politicienilor.

"Asemenea «bîtă», de care dispune BNM, trebuie mînuită de un specialist bun, care conştientizează consecinţele deciziilor adoptate de acest organism al statului", consideră el.

Experţii afirmă că, avînd în vedere situaţia sectorului bancar, noul şef al BNM trebuie „să nu cadă în plasa politicienilor".

"Este foarte important ca şeful băncii să-şi aleagă foarte bine adjuncţii, în special dacă nu va fi reprezentant al sistemului bancar al ţării. Trebuie să aibă opinie proprie faţă de deciziile care i se vor propune pentru adoptare", menţionează ei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?