Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Streleț le-a promis ajutor investitorilor

11 sep. 2015,, 16:45   Economie
3476 2

Стрелец обещал помощь инвесторам
Foto: gov.md

Republica Moldova va putea trage mai multe investiții străine, dacă Guvernul va fi mai aproape de investitori. Declarația aparține președintelui Asociaţiei Investitorilor Străini din Moldova, Ridha Tekaia, și a fost făcută în cadrul întrevederii membrilor Asociației cu premierul Valeriu Streleț, informează NOI.md.

Șeful Executivului a declarat că, deși Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă, inclusiv pentru investitori, Guvernul este determinat să găsească soluţii pentru a realiza prevederile din Planul de activitate. „Avem un program ambițios, prin care ne-am propus să obținem un șir de obiective ce urmează a fi implementate. Guvernul își va îndeplini obligațiile indiferent de situația actuală”, a subliniat Valeriu Streleț.

La rîndul lor, investitorii au expus problemele cu care se confruntă în activitatea lor. Astfel, aceștia au menționat că majoritatea impedimentelor au un caracter istoric și necesită implicarea urgentă a Guvernului.

Totodată, membrii Asociației au declarat că întreprinderile pe care le reprezintă îşi vor continua activitatea şi că vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova. „Sîntem convinși că Republica Moldova poate atrage mai multe investiții, dacă Guvernul va fi mai aproape de investitori”, a spus președintele Asociației, Ridha Tekaia.

Valeriu Streleţ a reiterat disponibilitatea de a oferi sprijin investitorilor străini de către Guvern. În comun cu reprezentanţii Asociaţiei s-a convenit stabilirea unei agende de discuţii pentru a identifica soluții oportune în cazuri separate.

În anul 2014 fluxul net al investiţiilor străine directe în economia Moldovei a constituit 207,4 milioane de dolari SUA, dintre care în zonele economice libere 14,1 milioane de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?