X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4032

Ungaria va construi gard dublu de-a lungul întregii frontiere cu Serbia

13 aug. 2015,, 22:00   Externe
3437 0

Foto: lenta.ru

Ungaria va construi gard dublu pe întregul segment al frontierei cu Serbia, din raţiuni de securitate, anunţă Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

"Este necesar un gard dublu de-a lungul întregii frontiere cu Serbia, pe distanţa de 177 de kilometri", a declarat Janos Lazar.

"În unele zone ale frontierei există deja gard metalic dublu. Măsura va fi extinsă de-a lungul întregii frontiere, deşi au existat doar cîteva tentative de tăiere a gardului", a explicat Lazar.

"Gardul construit la frontiera cu Serbia este o măsură temporară, luată împotriva migraţiei ilegale şi contrabandei, nu împotriva refugiaţilor politici", a spus oficialul ungar.

În plus, Guvernul Ungariei a decis construirea centrelor pentru refugiaţi departe de zonele rezidenţiale. "Premierul Viktor Orban a cerut Ministerului de Interne să se consulte permanent cu autorităţile locale, cu localnicii şi cu organizaţiile civice pe tema centrelor temporare pentru refugiaţi", a adăugat Lazar.

Guvernul Ungariei a alocat 22,2 miliarde de forinţi (71,8 milioane de euro) pentru construirea unui controversat gard metalic la frontiera cu Serbia, pe o distanţă de 175 de kilometri, şi pentru centre speciale necesare cazării imigranţilor. Gardul, criticat de Uniunea Europeană şi de Serbia, ar urma să fie finalizat pe 31 august.

În urmă cu cîteva zile, imigranţi extracomunitari au tăiat gardul metalic construit deja pe un segment al frontierei cu Serbia, 18 clandestini fiind arestaţi pe teritoriul ungar, în zona Asotthalom.

În cursul anului 2015, în Ungaria au pătruns peste 110.000 de imigranţi extracomunitari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?