X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Petrenco îndeamnă cetăţenii să participe la acţiuni de protest împotriva majorării tarifelor

3 aug. 2015,, 15:20   Societate
2640 2

Foto: noi.md

Preşedintele partidului "Casa Noastră-Moldova", Grigore Petrenco, îndeamnă toţi cetăţenii Moldovei, precum şi partidele şi organizaţiile neguvernamental să se unească şi să participe la o amplă acţiune de protest împotriva autorităţilor şi majorarea tarifelor.

El a spus luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia "Infotag", că "demontarea corturilor, instalate într-o acţiune paşnică de protest pe strada Bulgară, 41 - este un caz fără precedent".

"Agenţiile de pază Argus S şi GSS, subordonate lui Plahotniuc, precum şi sportivii deputatului Constantin Ţuţu, de două ori au încercat să demonteze corturile şi a doua oară, cu ajutorul deciziei de judecată şi a poliţiştilor, au reuşit şi au dus corturile într-o direcţie necunoscută. Participanţii la acţiunea erau scoşi din corturi, erau loviţi", a spus Petrenco.

El s-a indignat " de ce demontarea a fost efectuată de agenţii private de pază, care au venit cu arme semi-automat "Saiga"? De ce poliţiştii, care au înconjurat teritoriul şi au blocat accesul, au venit cu armele din dotare? Oare manifestanţii paşnici şi neînarmaţi reprezentau pericol?".

"M-a mirat şi faptul cu ce viteză judecătoriile au pronunţat deciziile de interzicere a acţiunii de protest şi demontare a corturilor. Unele litigii la noi durează ani în şir, iar aici în decurs de cîteva ore s-a luat o decizie în prima instanţă, iar apoi la Curtea de Apel", a spus Petrenco.

Potrivit spuselor sale, "în ultimele două luni aceasta este a doua interdicţie de a desfăşura acţiuni de protest, prima a vizat acţiuni de protest la hotelul Nobil".

El consideră că "după ce s-a întîmplat conducerea Ministerului Afacerilor Interne trebuie să demisioneze".

Petrenco a menţionat că va depune o plîngere la Curtea Supremă de Justiţie, iar dacă va fi necesar şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?