X 
Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4005

Roada de cereale, la un pas de a fi compromisă de temperaturile ridicate

2 iun. 2015,, 10:45   Societate
2309 0

Foto: noi.md

Temperaturile ridicate pot compromite roada de cereale. Preşedintele Asociaţiei producătorilor de cereale, Nicanor Buzovoi, a declarat pentru IPN că, în pofida faptului că toate culturile au fost prelucrate cu îngrăşămintele necesare, din lipsa precipitaţiilor, plantele nu au puterea să absoarbă nutrienţii din sol, iar rezultatul va fi unul cu siguranţă negativ.

Nicanor Buzovoi spune că din cauza secetei au de suferit atît culturile de grîu şi orz, cît şi cele de porumb şi floarea-soarelui. Porumbul deja îmbătrîneşte, dar şi grîul are deja primele frunze de jos uscate. Pentru floarea-soarelui situaţia ar putea fi mai bună dacă precipitaţii ar cădea în următoarea săptămînă.

Ploile din aprilie îi fac pe agricultori să se aştepte la o recoltă de grîu de 2-3 tone la hectar. Dacă ar ploua, recolta ar putea fi şi de 4-5 tone. Roada de porumb riscă însă să fie compromisă în totalitate dacă nu vor cădea precipitaţii, cum s-a întîmplat şi în 2012.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile temperatura aerului va oscila între 26 şi 28 de grade Celsius, la nordul republicii, între 27 şi 29 de grade în centru şi între 28 şi 30 de grade de căldură la sudul ţării. Meteorologii prognozează izolat ploi de scurtă durată pentru următoarele 4 zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?