Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ecologiştii cer anularea luării în arendă a fondului forestier

28 mai. 2015,, 11:45   Societate
2597 0
Экологи требуют отменить сдачу в аренду лесного фонда
Foto: ipn.md
Mişcarea Ecologistă (ME) solicită anularea Regulamentului ce permite arendarea Fondului Forestier Naţional pentru 49 de ani. Potrivit agenţiei "Infotag", despre aceasta a comunicat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele ME, Alexu Reniţă, care de repetate ori a adresat scrisori deschise în acest sens Guvernului.

El a menţionat că Regulamentul a fost adoptat în 2008 de Guvernul Vasile Tarlev la comanda politică a autorităţilor de atunci. Potrivit spuselor sale, în scrisoarea adresată premierului Chiril Gaburici se vorbeşte că "fondul forestier naţional este în prag de dezastru şi este nevoie reforme instituţionale, pentru a delimita competenţele de reglementare, control şi administrare".

"Datorită acestui Regulament, liderii Partidului Comuniştilor, oficiali şi conducători ai Agenţiei Moldsilva au obţinut terenuri forestiere din proprietatea statului. Primul care a folosit această prevedere a fost fostul şef al statului Vladimir Voronin, care a arendat un lot de pădure în Ţiganca pentru 49 de ani", a spus Reniţă.

Potrivit spuselor sale, prin scheme ilegale, pădurile arendate apoi se privatizează, astfel statul este lipsit de proprietate.

"Acest Regulament este jaf în proporţii deosebit de mari şi a compromis definitiv procesul de arendare a pădurilor. În anii următori Moldova riscă să rămână fără păduri, dacă nu vor fi luate măsuri urgente", a declarat Reniţă.

Preşedintele Mişcării a menţionat că "în ultimii ani mulţi oameni şi organizaţii neguvernamentale s-au plîns că din cauza regulamentului pădurile sînt înstrăinate".
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?