Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Banca Mondială prognozează pentru anul 2015 o diminuare a PIB-ului Moldovei cu 2%

9 apr. 2015,, 10:30   Economie
3165 0
ВБ прогнозирует спад ВВП Молдовы в 2015 г. на 2%
Foto: borisovnews.by
Banca Mondială prognozează că, în anul 2015, PIB-ul Republicii Moldova se va diminua cu 2%. Anterior se prognozase o creștere a PIB-ului cu 3%. Totodată, Banca Mondială a redus prognoza de creștere economică a Moldovei pentru anul 2016 de la 3,5% pînă la 1,5%, iar pentru anul 2017 – de la 5% pînă la 4%, informează NOI.md.

Noua prognoză a indicatorilor macroeconomici ai Moldovei a fost prezentată de economistul superior al Băncii Mondiale, Ruslan Piontkovski, care a menționat că revizuirea prognozei PIB-ului Moldovei și a altor indici macroeconomici se explică prin un șir de factori, principalul fiind declinul activității economice ai celor mai importanți parteneri comerciali ai Moldovei, în special Rusia și Ucraina, avînd în vedere situația din regiune. Totodată, din cauza recesiunii economice din Rusia s-au redus remitențele muncitorilor migranți moldoveni. S-a diminuat semnificativ și volumul exportului moldovenesc.
Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, în următorii doi ani economia Moldovei își va reveni și va înregistra o creștere de 1,5% în anul 2016 și de 4% în anul 2017. Banca Mondială prognozează că, în anul 2015, PIB-ul Moldovei în expresie nominală va constitui 115,8 miliarde de lei, în anul 2016 – 123,6 miliarde de lei, iar în anul 2017 – 135,1 miliarde de lei.

Reprezentanții Băncii Mondiale le-au sugerat autorităților Moldovei să mențină, în anul 2015, deficitul bugetului la nivelul de 3,5% din PIB și să continue reformele structurale în toate domeniile economiei, pentru a spori competitivitatea țării și a produselor moldovenești, precum și nivelul de trai în general.
De menționat că Ministerul Economiei din Republica Moldova prognozează pentru anul 2015 o diminuare a PIB-ului cu 1%, iar pentru anii 2016 și 2017 o creștere cu 3% și 4%, respectiv.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?