X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4022

Transnistrenii, îngrijorați de faptul că Rusia nu recunoaște „RMN”

7 apr. 2015,, 08:20   Societate
11202 12

Foto: rutowns.ru

Liderul autoproclamatei RMN nu este dispus să discute de ce anume Rusia pînă acum nu a recunoscut suveranitatea Transnistriei. Totodată, el s-a arătat convins de „necesitatea adoptării unor decizii politice menite să stabilizeze starea efectivă a lucrurilor. Iar declarațiile funcționarilor și politicienilor ruși precum că Transnistria este o parte a Moldovei Șevciuk le consideră drept urmare a „necunoașterii stării actuale a lucrurilor” și „lapsusuri tehnice”, a comunicat luni, 6 aprilie, publicația rusească „Kommersant”. Evgheni Șevciuk a oferit un interviu în cadrul căruia a trecut în revistă realitățile și eventualele căi de dezvoltare a situației în Moldova și Transnistria, relatează NOI.md.

„Întotdeauna am pornit de la faptul că reglementarea între Chișinău și Tiraspol ar putea fi eficientă și durabilă doar atunci cînd va fi luată în considerare opinia transnistrenilor, a spus liderul autoproclamatei RMN, Evgheni Șevciuk, în cadrul interviului.

Evgheni Șevciuk a menționat că problema privind îngrijorarea locuitorilor Transnistriei de realitățile create după recunoașterea de către Moscova a rezultatelor referendumului din Crimeea din 2014 și includerea Crimeii în componența Rusiei este ridicată de reprezentanții transnistreni în cadrul tuturor întrevederilor cu reprezentanții organelor administrației publice de stat a Federației Ruse. Șevciuk însă a refuzat să răspundă exact de ce Rusia mai bine de douăzeci de ani refuză să recunoască suveranitatea Transnistriei și să soluționeze problema privind includerea regiunii în componența ei, în ciuda rezultatelor cîtorva referendumuri.

„Da, pe noi nu ne recunosc, da, unii de ignoră, dar realitatea nu poate fi ignorată, cel puțin toată viața. Trebuie să se țină cont că în afară de regulile scrise, există și reguli nescrise, consideră Evgheni Șevciuk. Din punctul de vedere al dreptului internațional, există două dogme: dreptul națiunii la autodeterminare și la integritatea teritorială. Fiecare țară adoptă deciziile politice pornind de la interesele sale, de la viziunile sale politice. Noi respectăm pozițiile tuturor partenerilor noștri în cadrul negocierilor și sperăm că poziția lor va fi reexaminată ținînd cont de opinia cetățenilor transnistreni”, a specificat liderul RMN.

Totodată, comentînd declarațiile lansate recent de un șir de funcționari și politicieni ruși precum că „Moldova trebuie să fie integră” (ministrul afacerilor externe al FR, Serghei Lavrov) și „Transnistria este o regiune a Moldovei” (viceministrul de Externe al Rusiei, Grigori Karasin), Evgheni Șevciuk a presupus: „Nu toți funcționarii și reprezentanții statului rus cunosc detaliat situația în Transnistria. Anume această necunoaștere a stării reale a lucrurilor creează premise pentru astfel de declarații”. Iar declarația lui Grigori Karasin privind faptul că Transnistria este o regiune a Moldovei, făcută la Tiraspol în luna ianuarie a anului curent, Evgheni Șevciuk a calificat-o drept „lapsus tehnic”.

Evgheni Șevciuk conștientizează că situația vizavi de recunoașterea RMN rămîne „suspendată” de două decenii, însă nu-și pierde optimismul: „Fără îndoială, noi ne așteptăm că toți partenerii și participanții la negocieri, în primul rînd Rusia, vor înțelege că impunerea unei formule din exterior este neconstructivă, acest lucru nu va da rezultate. Este necesar să se adopte decizii politice, care, în viziunea noastră, trebuie să stabilizeze starea efectivă a lucrurilor”, a spus Evgheni Șevciuk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?