X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Fără taxă la depunerea cererii de chemare în judecată

14 mar. 2015,, 12:00   Societate
7906 6
Fără taxă la depunerea cererii de chemare în judecată
Foto: media-azi.md
Plata taxei judiciare de timbru în momentul depunerii cererii de chemare în judecată ar putea fi anulată. Prin această măsură, autoritățile își propun să asigure accesul la justiție a tuturor persoanelor, indiferent de posibilitățile financiare, informează NOI.md.

Astfel, această taxă ar putea fi pusă în sarcina părților care pierd procesul. „S-a pierdut din vedere situația nedreaptă în care se află moldovenii care au litigii, dar nu au bani pentru a plăti taxele de stat ca să poată beneficia de judecată și cred că este normal să facilităm accesul la justiție al tuturor, chiar dacă scutirea de plata taxei de stat ar putea fi speculată de către procesomani”, opinează președintele CSJ, Mihai Poalelungi.

În prezent, în conformitate cu prevederile Legii privind taxa de stat, la înaintarea cererii de judecată se percepe o taxă în cuantum de 3% din valoarea acţiunii cu caracter patrimonial sau din suma încasată.

Președintele Curții Supreme de Justiției vine și cu o inițiativă menită să reducă durata proceselor de judecată. Acesta propune stabilirea unor termene concrete pentru examinarea dosarelor, astfel încît să fie exclusă noțiunea de „termen rezonabil”. Pentru cauzele aflate în primă instanță dosarele ar urma să fie examinate în decursul a 6 luni, iar în cazul celor aflate pe rolul celei de a doua și a treia instanțe, cauzele să fie procesate timp de 3 luni.

Propunerea survine după ce mai multe persoane s-au plîns că examinarea dosarelor în instanțe este tărăgănată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?