Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Și patronatele sînt împotriva majorării vîrstei de pensionare

10 mar. 2015,, 18:00   Societate
6094 4

Foto: news.mail.ru

„Inițial trebuie să finalizăm reformele în domeniul sănătății și nu numai, pentru ca femeile noastre să beneficieze nu doar de un tratament eficient, ci și de profilaxia maladiilor, de accesul la procedurile curative în stațiunile balneare. Iar apoi să ne gîndim la recomandările partenerilor noștri externi de dezvoltare privind majorarea vîrstei de pensionare a cetățenilor noștri, în special a femeilor”, a declarat pentru NOI.md șefa Asociației Patronale din Industria Ușoară APIUS, Alexandra Can.

Interlocutoarea a precizat că „pentru început n-ar strica ca consilierii europeni să compare condițiile social-economice de viață ale femeilor lor și ale doamnelor moldovene, care ajung la vîrsta de 55-60 de ani deja bolnave și deseori epuizate”.

„Poți să recomanzi orice, dar la femeile noastre, în special le cele care activează în industrie, remunerarea și, prin urmare, și pensiile depind de munca prestată, iar cu vîrstă productivitatea muncii scade considerabil. Ce să mai vorbim, dacă va fi majorată vîrsta de pensionare? Sîntem categoric împotriva unor astfel de recomandări. Inițial trebuie să fie asigurate condiții normale de muncă, profilaxia calitativă și tratamentul maladiilor și în caz de necesitate – tratamentul ulterior în stațiunile balneare. Nu mai vorbesc despre alimentația corectă. Cînd vor fi soluționate aceste probleme, atunci vom putea să ne gîndim la majorarea vîrstei de pensionare”, a conchis Can.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?