X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Peste 170 de camioane ruseşti cu ajutoare umanitare au pătruns în estul Ucrainei

15 feb. 2015,, 02:00   Externe
3904 2

Foto: movers-auto.md

Două convoaie cu "ajutoare umanitare" de la Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă au traversat frontiera cu Ucraina şi se îndreptau duminică dimineaţa către regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a anunţat un purtător de cuvânt al ministerului, citat de portalul Sputnik şi preluat de Mediafax.

"Formalităţile vamale au fost îndeplinite la două puncte de trecere a frontierei. Două coloane (de camioane) au traversat frontiera, una către Doneţk, cealaltă către Lugansk", a declarat Oleg Voronov, adjunctul şefului Centrului de management pentru situaţii de criză din cadrul ministerului, precizând că este vorba despre cea de a paisprezecea acţiune de acest fel pe care Rusia o întreprinde de la începutul conflictului ucrainean.

Potrivit oficialului, fiecare coloană livrează aproximativ 900 de tone de ajutoare, constând în hrană, medicamente, materiale de construcţie şi manuale şcolare, iar din convoi fac parte peste 170 de vehicule. Rusia a trimis cu cele 13 convoaie anterioare peste 18.000 de tone de ajutoare, începând din august. Al treisprezecelea convoi s-a întors în ţară săptămâna aceasta, după ce a livrat o încărcătură de peste 1.100 de tone în Donbas, unde rebelii separatişti proruşi luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene din aprilie. Kievul şi Occidentul acuză Moscova că susţine cu armament şi trupe insurgenţii proruşi din estul Ucrainei, acuzaţii dezminţite de către ruşi.

Convoaiele au pătruns în estul Ucrainei în contextul în care în regiune a intrat în vigoare, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, un armistiţiu semnat între beligeranţi joi, la Minsk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?