X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Valeriu Lazăr: CCI este dispusă să rezolve problemele întreprinderilor industriale de pe ambele maluri ale Nistrului

9 feb. 2015,, 10:45   Economie
3323 0
Лазэр: ТПП готова решать проблемы промышленных предприятий обоих берегов Днестра
Foto: noi.md
Camera de Comerţ şi Industrie este dispusă să rezolve problemele întreprinderilor industriale de pe ambele maluri ale Nistrului, a spus vineri preşedintele CCI, Valeriu Lazăr, la şedinţa privind rezultatele proiectului "Consolidarea capacităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii din Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, prin intermediul participării la expoziţii şi tîrguri specializate".

Potrivit agenţiei "Infotag", preşedintele CCI a spus că "regimul de taxare" conform căruia continuă să activeze spre export multe întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului "s-a epuizat".

"Regimul de procesare a fost o scăpare, o perioadă de tranzitare. CCI consideră că a venit timpul şi este necesar de promovat branduri moldoveneşti proprii. Cu atît mai mult că deja există: "Ionel", "Odema", "Cricova", "Vestru", a menţionat Lazăr.

El este convins că lanţul "marca comercială – profesionalismul angajaţilor – calitatea producţiei – salarii mari" poate rezolva o altă problemă a industriei uşoare din Moldova – exodul de cadre.

"Sperăm că pe parcursul acestui an va fi organizată reinstruirea intensivă la Centrul de instruire antreprenorială de pe lîngă CCI. Le propunem şi colegilor transnistreni să se alăture acestui proiect, deoarece cu toţii trebuie să înţelegem că specialiştii nu vor părăsi patria atît timp cît au un salariu competitiv, suficient pentru un trai demn", a remarcat el.

Potrivit preşedintelui CCI, trebuie fabricate mărfuri calitative, pentru a fi certificate conform normelor UE.

"Mai devreme sau mai tîrziu, piaţa europeană se va deschide pe deplin pentru noi. Certificarea este momentul asupra căruia va lucra CCI, şi aşteptăm propuneri de la producători", a spus funcţionarul.

Lazăr a relatat că CCI lucrează asupra unei alte sarcini comune a antreprenorilor - desfăşurarea cercetărilor de marketing pe piaţa UE.

"Sînt convins că asemenea informaţie este solicitată. Cercetările vor fi accesibile pentru toţi", a promis el.

Proiectul este organizat de Uniunea Europeană şi PNUD. Bugetul acestuia este de 10,6 milioane de euro, termenul de realizare – 15 luni. În proiect au fost implicate 60 de întreprinderi mici şi mijlocii, dintre care jumătate din Transnistria. Reprezentanţii lor au participat la şase expoziţii în şase ţări din Europa, unde s-au prezentat prin standuri comune cu producţia industrială moldovenească.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?