Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

CNI a trimis la procuratură dosarul consilierului prezidenţial, Mihai Şleahtiţchi

30 ian. 2015,, 10:15   Societate
3195 1

Foto: tribuna.md

Consilierul prezidenţial, Mihai Şleahtiţchi este suspectat de fals în declaraţii. Membrii CNI susţin că Şleahtiţchi nu şi-ar fi declarat toate veniturile şi proprietăţile pentru anul 2013. În urma constatărilor, membrii insituţiei au decis ca toate materialele să fie expediate Procuraturii Generale. Şleahtiţchi a infirmat decizia CNI.

Cristina Dumbravan, serviciul de presă, CNI: «Domnul Şleahtiţchi nu a declarat imobilul din municipiul Chişinău în care acesta locuieşte, respectiv se află în folosinţă. Nu a declarat 20 de conturi bancare şi cota de 33% dintr-o societate comercială. În acest caz, Comisia a decis să sesizeze Procuratura Generală în vderea examinării sub aspectul falsului în declaraţii».

Mihai Şleahtiţchi, consilier prezidenţial: «Eu am locuinţă doar la Bălţi. N-am locuinţă înregistrată la Cadastru pe mine în altă parte, înafară de municipiul Bălţi. Trebuiau să verifice la Cadastru. Deci este o prostie, provocare după mine. Din 20 de conturi sînt conturi salariale, cu multe carduri expirate. Iată că nu s-au trudit să constate că sînt salariale şi nu sînt bancare, că multe din ele sînt expirate».

De asemenea, membrii CNI au constatat că şi primarul oraşului Durleşti nu ar fi indicat în declaraţia sa pe venit din 2013 mai multe bunuri şi conturi bancare.

Cristina Dumbravan, serviciul de presă, CNI: «Este vorba de 4 terenuri extravilane, un venit al soţiei de circa 5 mii de lei. O remorcă, un automobil arendat şi 256 de acţiuni în cadrul unui SRL».

Contactat de TV7, primarul de Durleşti nu a fost de găsit pentru a comenta decizia Comisiei. În cadrul şedinţei de azi, membrii CNI au trimis la procuratură şase dosare pentru încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor pentru anul 2013. Precizăm că, pentru falsul în declaraţii legea prevede o amendă de la 6 mii la 12 mii de lei sau un an privaţiune de libertate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?