X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

A cîta roată la căruţă se vrea Ghimpu şi ce are asta cu mandatul lui Timofti?

16 dec. 2014,, 09:15   Politică
6214 7

Foto: noi.md

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ziarul „Timpul” liberalul Mihai Ghimpu declară că „dacă va fi a şaptea roată la căruţă, PL se va retrage din alianţă”, transmite News-Moldova.

Liberalul a declarat pentru sursa citată, referindu-se la negocierile pentru formarea unei alianţe, că întîi de toate este necesar să se facă astfel „ca valorile europene să funcționeze în RM”.

Cît priveşte împărţirea fotoliilor, asta „se va face mai tîrziu”, susţine Ghimpu.

Acesta a ţinut să facă o precizare cît se poate de clară privind maniera în care vor fi împărţite principalele funcţii. Dacă va fi ales „modelul european”, asupra căruia însistă liberalii, „atunci PLDM va alege primul şi una dintre cele trei instituţii principale în stat: preşedinţia, parlamentul sau guvernul. Următoarea funcţie o va alege PD, iar nouă ne va reveni funcţia care rămîne”, a spus liberalul citat de „Timpul”.

Potrivit sursei, Ghimpu a mai spus că „dacă vom fi a şaptea roată la căruţă, nu mai merge!”. Acesta a amintit că „funcţia de spicher al parlamentului în AIE-2 i-a revenit PL-ului”, dar a fost ocupată de exponentul altui partid.

De această dată, „nu mai merge”, avertizează Ghimpu. Mai mult, declaraţiile acestuia scot în evidenţă încă un aspect, evitat, deocamdată, în dezbaterile publice. Din ceea ce a declarat Ghimpu, rezultă că discuţiile privind formarea unei noi alianţe pun sub semnul întrebării exercitarea de către actualul şef al statului, Nicolae Timofti, a mandatului său pînă la capăt.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?