X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Bulgaria cere UE și Rusiei să ajungă la o înțelegere pentru deblocarea gazoductului South Stream

2 dec. 2014,, 21:00   Externe
1969 2
Foto: timpul.md
Președintele bulgar Rosen Plevneliev a cerut marți Uniunii Europene și Rusiei să ajungă la un acord pentru realizarea gazoductului South Stream, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni că țara sa abandonează proiectul și a acuzat totodată Bulgaria pentru acest eșec, transmit agențiile AFP și EFE.

Proiectul gazoductului South Stream a fost intens promovat de Gazprom, iar prin această conductă Europa urma să fie aprovizionată cu gaze naturale rusești, ocolind teritoriul nesigur al Ucrainei.

Aflat într-o vizită oficială în Turcia, președintele Vladimir Putin a anunțat luni, spre surprinderea tuturor, că Rusia renunță la proiect, motivând decizia prin faptul că guvernul de la Sofia nu permite construirea tronsonului conductei pe teritoriul bulgar.

În replică, Plevneliev a afirmat că South Stream este un proiect convenit între UE și Rusia, nu între Bulgaria și Rusia, amintind că decizia guvernului de la Sofia de a suspenda lucrările la conductă a fost luată la cererea Comisiei Europene, care a invocat încălcarea normelor comunitare ce interzic furnizorilor de gaze naturale să controleze și accesul la conductele care transportă aceste gaze. 'Dacă Rusia ar fi luat măsuri astfel încât să fie respectată legislația europeană, atunci nimeni nu s-ar fi opus realizării proiectului', a indicat șeful statului bulgar într-un comunicat difuzat de serviciul său de presă. El a cerut totodată Moscovei să accepte prevederile legislației europene și să se așeze la masa tratativelor cu UE pentru a debloca proiectul.

Mai mulți politicieni bulgari au reacționat la anunțul lui Putin. Vicepreședintele Comisiei pentru Energie din Parlamentul de la Sofia, Martin Dimitrov, consideră că liderul de la Kremlin joacă teatru și aplică doar o manevră tactică prin care încearcă să pună presiune pe UE și pe Bulgaria, aceasta din urmă fiind complet dependentă de gazele rusești.

În luna iunie, Bulgaria a anunțat suspendarea participării sale la proiect, dar a fost nevoie de presiuni intense din partea UE și SUA pentru ca guvernul bulgar să ia această decizie. După ce a dispus oprirea lucrărilor la gazoduct, considerând că acordurile bilaterale semnate de Rusia cu unele dintre țările pe care va trece conducta, respectiv Bulgaria, Ungaria și Slovenia, încalcă legislația comunitară, Comisia Europeană trebuia ulterior să ia o hotărâre definitivă privind conformitatea proiectului cu normele europene, dar a amânat demersul ca urmare a sancțiunilor impuse Rusiei pentru acțiunile acesteia din urmă împotriva Ucrainei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?