Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4032

Preşedintele PLDM scrie cartea „Pas cu pas”

28 noi. 2014,, 15:30   Politică
3105 7
Foto: newsmaker.md
Preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, scrie o carte care se va numi "Pas cu pas". Anunțul a fost făcut de însuși politician vineri, în cadrul unui briefing comun cu preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, care a sosit la Chişinău pentru a sprijini PLDM în alegeri, relatează agenţia "Infotag".

"Îi mulţumesc României pentru sprijin, domnului Iohannis pentru această vizită şi gestul de solidaritate. Vom reuşi. Vom face ca Moldova să devină un stat funcţional, în care există democraţie, există libertate şi sînt respectate drepturile omului. Toate sînt posibile datorită implementării valorilor europene, alegerii europene, pe care a făcut-o ţara noastră şi care va fi confirmată la alegerile de duminică", a subliniat Filat.

La finalul briefingului el a primit în dar cartea recentă al lui Klaus Iohannis "Pas cu pas".

"Vă mulţumesc. Marea parte a cărţii deja am citit-o, dar cu plăcere voi reciti acest exemplar cu autograf. Şi vreau să spun că în curînd vă voi putea oferi în dar propriul volum. Dacă nu sînteţi împotrivă, se va numi tot «Pas cu pas»", a spus Filat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?