Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Londra pregăteşte noi măsuri antiteroriste, printre care confiscarea paşapoartelor suspecţilor

15 noi. 2014,, 09:30   Externe
3253 1
Foto: obozrevatel.com
Londra va înăspri măsurile de combatere a terorismului pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI), autorizînd confiscarea paşapoartelor persoanelor suspecte şi împiedicînd revenirea combatanţilor islamişti, a anunţat, vineri, la Canberra, premierul britanic David Cameron.

"Vom introduce în curînd o nouă lege pentru combaterea terorismului în Marea Britanie", a afirmat premierul britanic, în Parlamentul australian.

"Noi prerogative (vor fi acordate) poliţiei de frontieră, pentru a confisca paşapoarte, astfel încît persoanele suspecte să fie împiedicate să călătorească, iar cetăţenii britanici (adepţi ai jihadului-n.r.) să revină în ţară doar în anumite condiţii", a explicat Cameron.

Potrivit presei britanice, textul, care urmează să fie discutat în Parlament în cursul acestei luni, ar urma să blocheze pentru cel puţin doi ani revenirea în Marea Britanie a persoanelor care au luptat în Siria şi în Irak. Interdicţia ar putea fi anulată doar în cazul în care persoanele vizate acceptă revenirea sub escortă, un proces în justiţie şi un program de "deradicalizare", potrivit presei britanice.

Noua lege prevede, de asemenea, că acele "companii aeriene care nu respectă listele cu interdicţiile de călătorie (realizate de autorităţile britanice) nu vor mai primi autorizaţia de a ateriza în Marea Britanie", a precizat premierul David Cameron.

De asemenea, premierul britanic şi-a anunţat intenţia de a intensifica acţiunile împotriva "surselor ameninţărilor" teroriste, prin măsuri la adresa "predicatorilor extremişti" şi închiderea unor site-uri Internet cu un "conţinut dăunător".

De altfel, la începutul acestei luni, noul director al serviciilor de informaţii (GCHQ), Robert Hannigan, a cerut marilor companii americane din domeniul Internetului, printre care Facebook şi Twitter, o mai mare cooperare în lupta împotriva grupărilor radicale islamiste, care folosesc mediul virtual pentru a comunica şi a recruta noi membri.

Marea Britanie a estimat că peste 500 de cetăţeni britanici s-au alăturat grupării Stat Islamic.

Aproximativ 15.000 de cetăţeni străini provenind din 80 de ţări s-au deplasat în ultimii ani în Siria şi în Irak, pentru a lupta alături de grupările islamiste, printre care organizaţia Stat Islamic, a anunţat ONU. Ţările de origine se tem că aceste persoane ar putea comite atentate pe teritoriul lor, la revenirea în ţară.

La rîndul său, Adunarea Naţională (Parlamentul) din Franţa a votat la sfîrşitul lunii septembrie un proiect de lege pentru "lupta împotriva terorismului", care prevede, printre altele, interdicţii pentru părăsirea teritoriului, astfel încît să oprească plecarea unor tineri francezi adepţi ai jihadului în Siria.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?