Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

La Chişinău sînt 190 de obiecte nefinisate, pierderile constituie 160 milioane de lei

3 noi. 2014,, 10:15   Economie
4033 0
Foto: profi-forex.org
Primăria a început amenajarea zonei pietonale fără a avea bani, iar acum acoperă cheltuielile din sumele alocale de la buget pentru reparaţia curţilor de bloc. Asta au descoperit auditorii Curţii de Conturi. În situaţie asemănătoare se află peste 20 la sută din obiectivele finanţate din bugetul municipal. Autorităţile pornesc lucrările fără surse de acoperire, fără studii de fezabilitate şi documentaţie de proiect. Ca rezultat, lucrările se execută cu o întârziere de până la 3 ani şi pierderi de zeci de milioane lei.

Din 2007 până astăzi, peste 190 de obiective nu au fost duse până la capăt, prin urmare, bugetul municipal a fost golit de 160 milioane de lei. Auditorii au mai stabilit că există deja o tradiţie la primărie, a începe proiecte care solicită investiţii substanţiale fără a avea surse de acoperire.

Stela Tabarcea, auditor: «Conform datelor prezentate de viceprimarul general al municipiului, costul total al amenajării zonei pietonale este de 12 milioane lei, însă misiunii de audit nu i-au fost prezentate documente jusitificative aferente».

Serafim Urechean, preşedintele Curţii de Conturi: «Iată neodiotismul ăsta arhitectural oraşul ăsta tarcat. Din ce surse finanţaţi construcţia aşa-zisei zone pietonale? E drept că sursele sunt sustrase din dezvoltarea cartierelor, reparaţiei cartierelor? Parcaje şi aşa mai departe. Într-adevăr, când a fost lansat proeictul nu a fost planificat bani, se considera nu ştiu din ce auză că lucrările vor putea fi făcute mai că gratuit. De aceea, una din soluţii care a fost identificată respectiv, nu se reuşea până la capăt de a fce o parte din accesele în cartierele locative, s-a decis redresarea unei părţi din resurse, adică din contul cetăţenilor, să umble prin glod, să rupă picioarele şi capul numai să construim strada pietonală».

Preşedintele Curţii de Conturi a criticat dur şi autorizarea construcţiilor lângă circ. Amintim că anterior, Nistor Grozavu şi colegii săi îl făceau pe Serafim Urechean responsabil de împărţeala de terenuri, că el ar fi semnat o decizie prin care lotul de 2,4 ha s-a alocat Ligii de Baseball. Astăzi, însă, viceprimarul a luat apă în gură.

Serafim Urechean, preşedintele Curţii de Conturi: «Noi pe parcurs, cine a vrut să construiască le-am pus la dispoziţie loturi în alte regiuni, cartiere ale municipalităţii ca astăzi să apară măgăria asta, vă spun public, măgăria de baseball în loc de un stadion republican, unde o să îl duci, domnule Grozavu? Şi apoi frate, au apărut blocurile astea locative, se putea de făcut un parc de odihnă, cu iaz public, o zonă de odihnă cumsecade. Chiar aşa de hapsâni sunteţi? Măi, bieţi, măi. V-o cumpărat cu tot cu rohat, înţelegi».

Nistor Grozavu, viceprimar de Chişinău: «Ştiu care v-aţi referit, cu 7 etaje, întâi nu îmi dădeam seama, cea cu acoperiş de gen sarai, în spatele circului, aşa am văzut numai prin Kazahstan, este oprită această construcţie, suntem realişti şi înţelegem că e puţin probabil să o demolăm. Noi nu am permis nicio construcţie suplimentară acolo, excepţie acest teren de baseball, care poate fi tratat ca o construcţie provizorie şi în caz că se va reveni la realizarea unui stadion unui complex republican, acel teren de baseball, nu încurcă cu nimic, poate fi lichidat şi transferat în altă parte».

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?