X 
Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4005

Compania de asigurări „Acord grup” îşi extinde prezenţa pe piaţa Moldovei

6 oct. 2014,, 17:00   Economie
6315 0
Foto: capital.market.md
Compania de asigurări "Acord Grup", singura din Moldova care asigură împotriva riscurilor aviatice, cu prilejul celor 12 ani de la fondare anunţă extinderea spectrului de servicii oferite. Anunţul a fost făcut luni, într-o conferinţă de presă la agenţia "Infotag", de către preşedintele companiei, Victor Gaiciuc.

El a menționat că doar pe parcursul ultimului an, numărul de sucursale ale companiei s-a extins cu 15. "Pentru utilarea acestora s-au alocat 2 milioane de lei. Alţi aproximativ 1 milioane de dolari au fost plătiţi pentru pierderile întreprinderilor asigurate la noi. Cu toate acestea, în pofida greutăţilor, noi creştem şi cucerim încrederea partenerilor noştri şi a clienţilor", a opinat Gaiciuc.

El a menţionat că "Acord Grup" se numără printre cele mai mari 10 companii de asigurări din ţară.

"Fondatorii noştri sînt companiile aeriene "Valan International Cargo" şi "Charter Belle Vue". În anul 2013, au fost asigurate 300 de obiecte noi. Angajamentele de asigurări ale "Acord Grup" au constituit 33,8 milioane de lei, iar activele nete – 104 milioane de lei", a relatat Gaiciuc.

El a subliniat faptul că pe lîngă riscurile aviatice, din acest an compania oferă asigurări de autovehicule, de bunuri, sănătate şi agricultură.

Reprezentanta unei întreprinderi agricole din Moldova, "Еcloz Servise", Iulia Butnaru, a comunicat faptul că în anul 2014 întreprinderea a suportat pierderi semnificative, din cauza pierderii pieţelor tradiţionale, şi risca să ajungă la faliment.

"Dar «Acord Grup», partenerul nostru de încredere, ne-a întins o mînă de ajutor, plăţile la pierderi au constituit 6,4 milioane de lei, ceea ce în final ne-a ajutat să redresăm situaţia", a spus ea.

Conducătorul Direcţiei asigurări de riscuri aviatice şi cosmice a companiei moscovite WSK, Dmitri Zotov, a menţionat faptul că în 10 ani de colaborare cu "Acord Grup" din Chişinău s-au transferat prime de asigurare în valoare de 10 milioane de dolari.

"Evoluţia stabilă şi ascendentă a companiei moldoveneşti ne-a convins de raţionalitatea şi competenţa managementului acesteia. Recent, Uniunea Asigurătorilor din Întreaga Rusie a numit Moldova printre ţările CSI cu care este comod de conlucrat. Sînt sigur că această circumstanţă se datorează activităţii bine gîndite şi profesioniste a «Acord Grup»”, a declarat Zotov.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?