Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Îmbrîncelile din Parlament au ajuns subiect de dezbateri publice

25 sep. 2014,, 09:55   Politică
5824 2
Foto : trm.md
„Etica și conduita parlamentară a deputaţilor din Legislatura a XIX-a sînt mult sub aşteptările societăţii”. Este concluzia experților de la IDIS Viitorul, care au întocmit un raport pe marginea comportamentului deputaților moldoveni în cadrul ședințelor în plen, notează NOI.md.

Subiectul a fost pus în discuție într-o dezbatere publică cu participarea experților din Moldova, Georgia, România, dar și a reprezentanților fracțiunilor parlamentare. Potrivit unuia dintre autorii studiului, Eduard Țugui, cele mai mare carenţe de conduită ale deputaților moldoveni sînt limbajul obscen, absenţa de la şedinţele plenare, acţiunile distructive şi altercaţiile periodice.

„Îmbrîncelile, comunicarea defectuoasă, toate acestea duc la o diminuare a încrederii populației”, a precizat directorul executiv al IDIS ”Viitorul”, Liubomir Chiriac.

În context, experții recomandă conducerii Parlamentului adoptarea Codului de etică şi conduită a deputatului. Potrivit autorilor studiului, Codul ar trebui să conţină și un capitol dedicat conflictului de interese.

Vicepreședintele Parlamentului Sergiu Sîrbu a salutat această idee. „Dacă am ajuns să discutăm acest subiect, înseamnă că avem probleme atît în ședințe plenare, cît și în afara lor. Cu toate că avem anumite sancțiuni de conduită parlamentară, acestea nu au efect”, a menționat Sîrbu.

De cealaltă parte, deputata liberal-reformatoare Ana Guțu s-ar arătat sceptică în privința eficienței acestei măsuri. „Nu știu dacă acest Cod va schimba ceva. Pentru că acolo unde nu există educație, nu vor avea efect nici o mie de astfel de coduri”, a spus Guțu.

Precizăm că studiul IDIS Viitorul a fost realizat în urma intervievării reprezentanților societății civile, a deputaților fracţiunilor parlamentare (cu excepţia fracţiunii PCRM, care au refuzat interviul), precum și a preşedintelui Comisiei Naţionale de Integritate, Anatolie Donciu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?