X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Teroriștii nu pot fi împărțiți în "răi' și 'buni", atenționează șeful diplomației ruse (VIDEO)

24 sep. 2014,, 19:00   Externe
3551 1
Foto: finansistii.ro
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a atras miercuri din nou atenția SUA asupra faptului că teroriștii nu pot fi împărțiți în 'răi' și 'buni', informează ITAR-TASS.

'Astăzi, când gruparea Statul Islamic (SI) a fost declarată principalul dușman al SUA, aș dori să amintesc să membrii acestei grupări sunt oameni care s-au întărit, s-au format, au început să primească un puternic sprijin financiar și de alt gen de peste hotare în perioada schimbării regimului politic în Libia, a încercărilor de a face același lucru în Siria, cînd 'toate mijloacele erau bune'', a subliniat Lavrov, într-un interviu acordat postului de televiziune Piatîi Kanal.

'La acea dată și americanii, și europenii au declarat că sprijină lupta acestor regimuri 'antipopulare'. Însă atunci cînd le atrăgeam atenția asupra faptului că de partea adversarilor respectivelor regimuri luptă în număr mare extremiști și teroriști, ni se răspundea, de fapt, că 'aceasta va trece': adică, 'vom doborî regimul și apoi ne vom lămuri și cu aceasta'. În realitate, lucrurile nu au stat astfel', a amintit șeful diplomației ruse.

După cum subliniază Lavrov, 'dacă luptăm împotriva terorismului, atunci acest lucru trebuie făcut peste tot și întotdeauna'. 'Teroriștii nu pot fi considerați 'buni' pentru că ajută la doborârea unui lider care nu-ți place personal, în pofida faptului că a fost ales, este legitim și conduce o țară membră a ONU, iar teroriștii 'răi' ar fi cei care îi ucid pe americani', este de părere Serghei Lavrov.

Potrivit șefului diplomației ruse, americanii s-au 'trezit' doar atunci cînd 'cadre abominabile cu executarea de jurnaliști americani au fost arătate la televiziune'. Oficialul rus este convins că americanii nu au văzut la timp această amenințare 'pentru că au abordat lupta cu terorismul prin standarde duble' și nu au ascultat Rusia, atunci cînd aceasta 'îndemna la unificarea eforturilor și la ajutorarea aceluiași guvern sirian, în vederea formării, alături de opoziția patriotică moderată, a unui front comun împotriva teroriștilor'. Rusia, a constatat ministrul rus, 'nu era ascultată'.

'Acum este înființată o coaliție de luptă cu terorismul. Însă vă voi spune că nu avem de ce să ne fie rușine. Ajutăm demult și fără niciun fel de coaliție Irakul, Siria și alte țări din regiune în consolidarea potențialului lor în lupta cu acest rău', a adăugat ministrul de externe al Rusiei.

Rusia livrează arme moderne eficiente Irakului, Siriei, Egiptului și Yemenului, care în realitate întăresc capacitatea lor de a se opune terorii. Mai bine mai tîrziu decît niciodată. Dacă alții, în primul rînd țările Occidentului care dețin resurse, sînt gata să ajute guvernul legitim din Irak, noi salutăm acest lucru. Dacă ele vor să lupte împotriva terorismului pe teritoriul altor state, în mod concret în Siria, atunci este nevoie, desigur, de acordul guvernelor corespunzătoare — a mai subliniat Lavrov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?