Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Automobilele din Lituania – cele mai ieftine și cele mai periculoase

4 sep. 2014,, 16:38   Economie
46752 7
Foto: maxpark.com
Serghei Litvin

În micile ateliere auto din Lituania asamblează din trei mașini accidentate una bună. Defectele practic, nu se observă. Mașinile-lego au invadat demult drumurile din Belarus, Kazahstan, Ucraina și Moldova.

În țara noastră este foarte ușor de circulat cu automobile cu numele lituaniene, mai ales ținînd cont de legislația locală. Afaceriștii locali deja de cîțiva ani se oferă să aducă mașini cu numere străine, care deseori, au un trecut criminal. Ele sînt aduse din Lituania la comandă – din orice an de fabricație (chiar și mai vechi de 10 ani), orice culoare, cutia de viteză „automat”, habitaclu din piele, adică orice își dorește clientul.

40 mii de euro cereau în Moldova pentru un BMW X5, practic nou, care a fost asamblat în Lituania din patru (!!!) automobile, ca un constructor. Documentele false erau oferite împreună cu cheile. O nouă tranzacție ilegală a fost zădărnicită de către polițiști. Însă nu este clar cum un asemenea automobil a trecut fără obstacole posturile vamale și de grăniceri.

Așa-zisele mașini-constructoare sînt mașini asamblate din piese de schimb și agregate, care au aparținut altădată, diferitor automobile. Pe canale bine stabilite aceste constructoare ajung în Moldova. Vînzătorul nu va povesti niciodată despre trecutul lor, chiar dacă va dori. Însă de ce să sperie clienții cu istorii sîngeroase despre mașini accidentate?

Automobilele accidentate ajuns în Lituania de la licitațiile specializate din America de Nord (SUA și Canada), pe poduri plutitoare enorme, pe care încap cite 120 de containere cu mașini străine făcute zob. După două-trei săptămîni de aflare în atelierele de reparație semilegale din Lituania, aceste automobile vor arăta ca noi. Le vor fi schimbate capota, ușile, aripile, acoperișul și vor fi vîndute în una din țările Europei de Este, așa ca a noastră.

Parcările auto și platformele portuare din Claipeda sînt pline, inclusiv, cu automobilele arse din SUA. E posibil că acestea să nu mai poată fi reparate și că ele sînt cumpărate doar pentru documente. Mai tîrziu va fi găsit exact același model, căruia îi va fi atribuit numărul caroseriei de la mașina arsă. Așa are loc schimbarea și legalizarea automobilelor accidentate.

Mașinile avariate sînt colectate pe așa-zisele „platforme de dezasamblare”. Pe aceste platforme mașinile sînt tăiate și dezasamblate. Asemenea ateriere în Lituania sînt o mulțime. În hangare marfa este imediat bucățită în piese. Din aceste detalii ulterior sînt asamblate alte mașini. Totodată, nu e nevoie să cumpărați întreaga caroserie, e suficient să tăiați doar fragmentul care va fi reparat.

De unde vin aceste detalii și cum au ajuns ele aici, pe nimeni dintre cumpărători nu-i interesează. În această afacere se muncește, în special, ilegal, nu se achită impozite nici în Lituania, nici în Moldova. Toate operațiunile sînt efectuate în numerar. Unii aduc automobilele din America, alții bat numerele și falsifică documentele, alții – din cîteva mașini fac una. Iar alții – transportă mașinile la piețele din Europa de Est, ascunzînd temeinic detaliile din trecutul lor.

De regulă, garajele și serviciile auto se apucă de orice lucru, iar reparația nu este tocmai scumpă. Metalul boțit al mașinilor accidentate capătă aici a „doua viață”. Undeva în Europa de Vest sau America, aceste automobile nu mai sînt reparate, ele sînt aruncate la rampă. Or, renovarea mașinii după accident costă foarte scump, acolo e mai ieftin să cumperi una nouă. Fără roți, geamuri, acoperișuri, aripi, uși – ceea ce a fost cîndva automobil, se cumpără ca pîinea caldă de comercianții lituanieni și moldoveni. Cu cît mai multe defecțiuni sînt cu atît e mai mic prețul.

Meșterii auto din Lituania se consideră cei mai buni. Precum afirmă ei înșiși, ei șlefuiesc, topesc, taie detaliile în plus și sudează puternic cele necesare, instalează din nou firele electrice, ascund liniile de sudură, schimbă agregatele, vopsesc din nou etc.

Deseori, la asamblarea acestor automobile se economisește foarte mult. De exemplu, uită să instaleze pernuțele de siguranță. Mai ales, că în procesul vînzării nu poate fi stabilit dacă acestea sînt sau nu. Doar după un grav accident s-ar putea stabili că acolo a fost plasat un simplu sac din plastic. Totodată, acest comerciant neonest nu poate fi prins de mînă. Nu fiecare expert, nemaivorbind de cumpărătorii simpli, poate să depisteze urmele mascate ale reparației caroseriei.

Cel mai interesant e că în Lituania există și ateliere legale, care ofere servicii similare, fără a ascunde cu ce se ocupă. În final, acestea sînt gata să ofere lista completă a lucrărilor efectuate. Automobilele-transformere primesc un set de acte, unde sînt indicate absolut toate lucrările efectuate la caroserie. Escrocheriile încep în Moldova, unde vînzătorul prezintă acest constructor drept o mașină uzate cu un kilometraj mic și cu un an de fabricație relativ nou.

Pe piețele auto mari din Lituania nimeni nu poate oferi nici 10% garanție că ați cumpărat un automobil cu un trecut curat. Aici nu este primit să se spună adevărul, fiecare comerciant vrea mai repede să scape de marfa lui. La ața-zisul iarmaroc auto din Caunas sînt vîndute pînă la 5 mii de astfel de automobile pe săptămînă.

Cine poate garanta că acest monstru reanimat nu se va prăbuși aici, în Moldova, chiar pe traseu?
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?