Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Timofti consideră că statutul primei doamne trebuie reglementat

7 iul. 2014,, 13:45   Societate
4867 3
Foto: curentul.md
Margareta Timofti, soţia preşedintelui țării, consideră că statutul de prima doamnă ar trebui reglementat prin lege, pentru o mai mare transparenţă.

Potrivit agenţiei "Infotag", care citează portalul UNIMEDIA, Margareta Timofti a admis că în majoritatea ţărilor statutul primei doamne nu este reglementat, dar a arătat că în unele state legea cu privire la activitatea preşedintelui conţine şi unele prеvederi referitoare la prima doamnă.

"Cînd vom rezolva celelalte probleme, probabil că se va reveni şi la acest moment. Eu cred că ar trebui (reglementat statutul primei doamne - "I"), ar fi o transparenţă. Sînt poate unele doamne care nu doresc, asta iarăşi depinde cum se va dezvolta societatea noastră. În SUA, de exemplu, nimeni nu-şi imaginează Casa Albă fără o primă doamnă. În alte ţări sînt mai în umbră soţiile preşedinţilor, poate că nu îşi doresc (o mai mare vizibilitate - "I")", a precizat Margareta Timofti.

Ea a explicat că, deşi nu poate susţine de fiecare dată un eveniment prin resurse financiare, prezenţa ei contează.

"Din cîte simt, societatea noastră apreciază şi chiar aşteaptă să fie prima doamnă. Dacă nu poate un demnitar şi am venit eu să susţin un eveniment, chiar dacă nu vin cu bani, susţinere financiară, oamenii apreciază prezenţa. Asta mă motivează şi mă face să cred că am dreptate şi că m-am implicat în anumite activităţi şi că acest statut este necesar Republicii Moldova", a mai spus Margareta Timofti.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?