Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

Experţi: Decizia Guvernului de a majora pensiile şi salariile este una populistă şi preelectorală

30 iun. 2014,, 16:25   Societate
3742 0
Foto: noi.md
Decizia Guvernului de a majora pensiile şi salariile cadrelor didactice este o decizie populistă şi preelectorală, consideră experţii.

Solicitat de "Infotag", fostul premier al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, a menţionat că, în principiu, salută orice iniţiativă de majorare a pensiilor şi salariilor, însă în acest caz consideră că Guvernul pur şi simplu nu are acoperire financiară pentru a-şi onora angajamentele asumate.

"Din informaţiile pe care le deţin, situaţia bugetului naţional este una foarte gravă, iar veniturile programate la buget nu sînt acumulate. Respectiv, aprobarea acestor decizii pare a fi foarte stranie, iar concluzia de bază este că sînt decizii politice preelectorale. Ele nu vor putea fi îndeplinite în timpul apropiat, avînd în vedere că în toamnă sînt programate alegeri, iar statul are nevoie de bani pentru organizarea acestora", a spus Tarlev.

În opinia fostului premier, chiar dacă autorităţile vor încerca să majoreze salariile, atunci vor face acest lucru din contul altor cheltuieli, cu scopul de a obţine cît mai multe voturi la alegeri.

"În aceste condiţii, cert este că situaţia respectivă va crea mari bătăi de cap celor care vor veni la guvernare după alegeri", a conchis Vasile Tarlev.

Fostul premier Dumitru Braghiş, deşi salută decizia de majorare, mai ales avînd în vedere deprecierea valutei naţionale, de asemenea consideră că "iniţiativa are o tentă electorală în preajma alegerilor parlamentare".

Fostul reprezentant al Republicii Moldova la ONU, Alexei Tulbure, este de părere că "guvernele care se declară proeuropene trebuie să se comporte ca guverne europene".

"Asta înseamnă să aibă o strategie şi un plan de lucru care să fie cunoscut şi acceptat de toată lumea, din care rezultă scopurile Guvernului pe termen scurt, mediu şi de lungă durată. Acest guvern însă, care se declară proeuropean, nu are nimic comun cu practicile europene. Acţiunile Guvernului privind majorarea salariilor sînt întreprinse cu scopul de a maximaliza şansele actualei guvernări la alegerile din toamnă şi nu sînt conforme unei strategii bine gîndite de majorare a salariilor", consideră Tulbure, precizînd că la astfel de acţiuni au recurs toate guvernele anterioare – agrariene, democrate sau comuniste.

În opinia lui, aceste acţiuni vor contribui într-o oarecare măsură la îmbunătăţirea scorului electoral al partidelor din cadrul actualei guvernări, pentru că "oamenii de regulă reacţionează pozitiv la astfel de măsuri imediate".

"Cu regret, cetăţenii noştri nu analizează în profunzime ceea ce se întîmplă şi care vor fi consecinţele revenirii la putere a unor oameni care s-au discreditat iremediabil", a spus Alexei Tulbure.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?