X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Premierul bulgar a dispus suspendarea lucrărilor la South Stream

8 iun. 2014,, 21:36   Externe
6342 6
Foto : agerpres.ro
Premierul bulgar Plamen Oreșarski a ordonat duminică suspendarea lucrărilor în cadrul proiectului de gazoduct South Stream în scopul unor consultări cu oficiali ai Comisiei Europene, a relatat publicația Novinite.bg, citată de agenția de presă Ria Novosti.

Bulgaria își suspendă lucrările la South Stream pînă la înlăturarea obiecțiilor exprimate de Comisia Europeană, a declarat Oreșarski, într-o conferință de presă susținută în finalul unei întrevederi cu un grup de senatori americani, aflat în vizită în țara sa.

'Am primit o interpelare din partea Comisiei Europene, drept urmare am dispus suspendarea lucrărilor. În urma consultărilor suplimentare cu Bruxellesul, se va decide soarta viitoarelor lucrări', a afirmat primul ministru bulgar.

La insistența reporterului ITAR-TASS, premierul bulgar a confirmat: 'Da, practic, am ordonat suspendarea lucrărilor cu privire la South Stream, a lucrărilor cu privire la acest proiect, întrucît construcția propriu-zisă a South Stream nu a fost începută, pînă la clarificarea procedurilor ulterioare cu Bruxellesul'.

La rîndul său, senatorul republican John McCain, care a participat la întîlnirea cu premierul Bulgariei, a afirmat că, în proiectul South Stream, participarea rusă ar trebui să fie mai mică.

'Bulgaria ar trebui să-și rezolve problemele legate de South Stream în colaborare cu partenerii săi europeni', a mai opinat McCain.

Comisia Europeană și-a anunțat la 2 iunie intenția de a suspenda punerea în aplicare a proiectului South Stream în țările UE, în primul rînd în Bulgaria.

Sabine Berger, purtătoarea de cuvînt a comisarului european pentru energie Guenther Oettinger, a indicat 'două motive juridice' ale Comisiei Europene în acest sens — obiecții față de respectarea standardelor impuse de cel de-al 'treilea pachet energetic' al UE și suspiciunea că Bulgaria ar putea 'încălca normele europene privind licitațiile pentru construirea proiectelor de infrastructură', prin privilegierea unor companii ruse și bulgare.

Consorțiul rus de gaze Gazprom susține că dorește ca prin acest gazoduct să diversifice rutele de aprovizionare cu gaze a clienților săi europeni și să reducă astfel dependența de țările de tranzit (în speță de Ucraina).

Compania South Stream Transport B.V. reprezintă un joint-venture internațional, destinat să se ocupe de planificarea, construirea și exploatarea ulterioară a conductei (tronsonului subacvatic) care va trece prin Marea Neagră. Gazprom dispune de o participație de 50% în acest joint-venture, compania italiană Eni—20%, societatea energetică franceză EDF și compania germană Wintershall Holding GmbH — cîte 15% fiecare.

Tronsonul subacvatic al South Stream pornește de la stația compresoare 'Russkaia' de pe coasta rusă a Mării Negre și ajunge pe litoralul bulgăresc. Astfel, secțiunea subacvatică a conductei se va întinde pe mai mult de 900 km, la o adîncime maximă de peste 2 km, cu o capacitate proiectată de 63 miliarde de metri cubi.

Primele livrări de gaze naturale prin intermediul acestei conducte sunt planificate să înceapă către sfîrșitul anului 2015, relevă ITAR-TASS.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?