Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Cum să cîștigi 300 de milioane de lei din tranzacții ilegale

2 iun. 2014,, 20:40   Economie
9600 0
Foto: noi.md
Olga MOCANU

Consilierii municipali din partea comuniștilor, liberalilor reformatori și socialiștilor au criticat activitatea primăriei capitalei, denunțînd calitatea proastă a documentelor ce parvin la Consiliu. Pentru a decide ce să facă mai departe, consilierii au luat o pauză pînă pe 3 iunie. Experții consideră că declarațiile aleșilor locali poartă un caracter formal, iar după pauză, majoritatea proiectelor controversate vor obține, totuși, susținerea majorității, fapt ce va conduce la noi pierderi din bugetul municipal. Analiștii de la ”Exper-Grup” au calculat că în ultimii cinci ani, din această cauză, bugetul Chișinăului a pierdut cel puțin 300 milioane de lei.

Experții confirmă împărțirea terenurilor

Opinia publică din capitală este indignată de faptul că orașul pierde sute de milioane de lei din cauza hotărîrilor Consiliului Municipal. Astfel, liderul organizației obștești «Мой любимый город» (”Orașul meu drag”) Vitali Voznoi menționează că în Consiliul înfloresc schemele ilegale de redistribuire a proprietății municipale

Imediat după anularea ședinței de săptămîna trecută a Consiliului Municipal, ex-directorul oficiului cadastral teritorial al municipiului Chișinău, Grigore Mîra a relatat într-o conferință de presă despre cele mai populare scheme de dare ilegală în arendă a proprietății municipale, de vînzare a terenurilor și legalizare a anexelor înălțate fără autorizație.

Spre exemplu, oferind spațiile în arendă, consiliul reduce coeficientul de piață. Iar în baza acestuia, ulterior se calculează prețul unui metru pătrat de spațiu dat în arendă. Pe agenda Consiliului figurează multe chestiuni ce țin de darea în arendă a spațiilor și a clădirilor întregi, fără desfășurarea concursurilor și licitațiilor. De asemenea, foarte des, funcționarii uită să indice în proiectul hotărîrii fraza ”fără dreptul de privatizare”, oferind astfel undă verde pentru arendașii neonești pentru privatizarea imobilului în viitor, la preț normativ.

Există multe cazuri de vînzare la preț normativ a terenurilor cu o suprafață mai mare decît este prevăzut de legislație (pentru persoanele fizice această limită constituie 6 ari). Sau întreprinzătorii, deseori, promovează proiecte de modificare a hotarelor loturilor de pămînt. Totodată, suprafețele suplimentare sînt transmise gratuit.

Un subiect aparte îl constituie legalizarea construcțiilor ilegale. Toți țin minte cît de mult se revolta primarul general, Dorin Chirtoacă, de construcția de pe bd. A. Russo. Între timp, acest proiect a ajuns pe ordinea de zi a Consiliului Municipal.

Potrivit studiului, efectuat de specialiștii Centrului Analitic ”Expert-Grup”, timp de cinci ani, bugetul Consiliul Municipal Chișinău nu a primit cel puțin 300 mil. lei, în special din cauza privatizării ilegale a proprietății municipale. Experții afirmă că principala cauză a pierderilor bugetare este legislația imperfectă, de care se folosesc funcționarii și businessmenii neonești.

Majoritatea proiectelor ce țin de tranzacțiile cu proprietatea municipală sunt aprobate în baza hotărîrilor comisiilor de profil, activitatea cărora nu este verificată de organizațiile obștești. Consilierul municipal din partea liberalilor reformatori, Igor Călin afirmă că imobilul este privatizat fără desfășurarea tenderelor, iar prețul ei devine de 10 ori mai mic decît cel de piață. ”Orice încăpere care a fost dată în arendă, poate fi privatizată. Trebuie modificată legislația, pentru a opri acest proces, altfel noi vom rămîne fără proprietate municipală”.

Și în privința terenurilor sînt multe probleme. În perioada 2010-2013, Primăria a pierdut 50 de hectare de pămînt, ceea ce înseamnă cel puțin 75 milioane de lei la preț normativ, sau peste 750 mil. lei, la preț de piață. ”Cineva ocupă terenul, expiră termenul de prescripție – trei luni, judecătorul nu mai primește cereri de la municipalitate, iar Primăria Chișinău pierde aceste loturi de pămînt, - spune expertul Centrului ”Expert-Grup”, Tatiana Savva. – Apoi, acest arendaș ilegal acționează Primăria în judecată pentru faptul că nu vrea să-i vîndă terenul. În final, instanța obligă autoritățile capitalei să vîndă pămîntul la un preț de 10 ori mai mic decît cel de piață”.

Șefa Direcției finanțe a Primăriei Chișinău, Eugenia Ciumac, consideră că haosul este generat și de lipsa planurilor de urbanism locale și zonale. ”Cînd sunt adoptate planurile de urbanism, funcționarii știu exact ce obiecte pot fi privatizate, ce zone se consideră industriale, care sînt locative etc. Atunci investitorii știu în ce să investească”.

Consilierul le-a cerut liberal-democraților să nu tergiverseze adoptarea Regulamentului

Președintele fracțiunii PCRM, Boris Golovin, consideră că Primăria încalcă regulile de publicare a ordinii de zi a ședințelor Consiliului.”În calitate de medic, constat – organele de lucru ale Primăriei sînt bolnave”. Potrivit legislației, ordinea de zi a Consiliului Municipal trebuie publicată cu trei zile– în cazul ședinței extraordinare și cu cinci zile - înaintea ședinței ordinare. Însă săptămîna trecută, din nou, peste 300 de documente au fost publicate cu o zi și jumătate pînă la ședință.

În legătură cu încălcarea permanentă a legislației, consilierii au pus problema aprobării Regulamentului privind activitatea Consiliului Municipal. După anularea funcțiilor de președinte al consiliului s-a creat o disproporție în competențe și împuterniciri între consiliu și primar general. Consilierii acum nu pot influența asupra ordinii de zi și data desfășurării sesiunii, dar nici bloca anumite decizii.

De mai mult timp se vorbește despre elaborarea noului Regulament, care prevede crearea unui organ special permanent, care nu va depinde de voința primarului general. Consilierul din partea PCRM, Valeri Pavlov, a declarat că documentul trebuia elaborat demult, în cadrul comisiei mixte (președintele comisiei este Ghennadi Ivașcenko), însă liberal-democrații tărăgănează intenționat acest proces.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?