X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Marine Le Pen o avertizează pe Angela Merkel: ATENŢIE, DOAMNĂ MERKEL!

2 iun. 2014,, 10:15   Externe
11730 4
Foto : antena3.ro
"Atenţie, doamnă Merkel", avertizează preşedintele Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, într-un interviu acordat cotidianului Der Spiegel, anticipînd că politica inspirată de Germania va conduce la "explozia Uniunii Europene", informează AFP.

Politica promovată de cancelar "este pozitivă pentru Germania şi din nefericire dăunătoare pentru toate celelalte ţări", a declarat Le Pen pentru săptămînalul german. "Avertizez: atenţie, doamnă Merkel. Dacă ea nu vede suferinţele popoarelor europene, Germania va deveni detestată".

"Ea vrea să impună ceva altora, acest lucru va conduce la explozia Uniunii Europene", continuă cea al cărei partid s-a clasat pe primul loc la scrutinul european din 25 mai în Franţa.

"Germania a devenit centrul economic al UE", "dar Germania nu trebuie să uite niciodată că Franţa este centrul său politic", a apreciat ea.
În acest interviu, Le Pen anunţă, de asemenea, că va avea "o serie de întrevederi" cu oficial ai altor partide europene şi s-a declarat "optimistă" că va putea crea un grup parlamentar cu alte partide de extremă-dreapta şi eurosceptice.

Un astfel de grup trebuie să reunească partide din şapte ţări diferite. Această condiţie nu este întrunită pentru moment, partidul britanic UKIP, şi el ostil UE, refuzînd să se alieze cu FN.

Le Pen a lăsat uşa deschisă unei colaborări cu partidul antieuro german AfD, care a obţinut 7 la sută din sufragii la alegerile de duminică. "Pentru moment nu şi-au exprimat dorinţa în acest sens", a declarat ea. "Avem unele idei comune cu AfD dar acesta nu este un partid popular, este un partid elitist, cu structuri foarte diferite" de FN.

Săptămîna trecută, ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schäuble a calificat FN drept "partid fascist".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?