Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4032

Filat despre posibilitatea cedării locului său lui Leancă

29 mai. 2014,, 12:22   Politică
7081 12
Foto: adevarul.ro
Liderul PLDM, Vlad Filat, susține că partidul pe care îl conduce încă nu a decis cine va fi cap de listă la alegerile parlamentare din toamna acestui an. Politicianul a venit cu precizările de rigoare, după ce a fost întrebat, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, dacă este gata să cedeze poziția sa premierului Iurie Leancă la următorul scrutin.

Liberal-democratul a dat asigurări că nu există divergențe de opinii între el și Iurie Leancă.

„Pe mine mă bucură această intrigă generală vizavi de ceea ce urmează să facă PLDM. Noi și cu Iurie sîntem buni prieteni. Prietenie bazată nu pe interese materiale, ci pe înțelegeri comune, asupra problemelor fundamentale ale acestei țări, ne leagă o prietenie asupra unei viziuni comune”, a explicat Filat.

Politicianul a venit și cu un mesaj la adresa celor care lansează speculații pe marginea relației dintre cei doi, în încercarea de a-i diviza.

„Sînt foarte mulți doritori care încearcă prin intrigi, prin diferite scorneli, să ne certe sau să ne divizeze. Vreau să transmit un mesaj tuturor celor care fac politică prin intrigă, speculații și comentarii ale acțiunilor altora – să-și pună pofta-n cui. Noi sîntem foarte responsabili și înțelegem că împreună putem să asigurăm viitorul țării. Va veni timpul cînd partidul va lua decizii cum va merge în alegeri și cine va fi cap de listă”, a conchis fostul premier.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?