Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4030

François Hollande: UE a devenit ''DE NEDESCIFRAT''

27 mai. 2014,, 10:09   Externe
5102 1
Foto : antena3.ro
UE ''a devenit de nedescifrat'' și trebuie ''să se retragă de acolo de unde nu este nevoie de ea'', a afirmat luni președintele François Hollande, la o zi după alegerile europene care au consacrat victoria în Franța a unei formațiuni de extremă dreapta, relatează AGERPRES.

''Europa a devenit de nedescifrat, sunt conștient de asta, distantă și, ca să spun pînă la capăt, de neînțeles chiar și pentru statele'' membre, a declarat François Hollande într-un discurs televizat. ''Asta nu mai poate să dureze, Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde este așteptată și să se retragă de acolo de unde nu este nevoie de ea'', a adăugat el.

Uniunea Europeană ''a reușit în ultimii doi ani să treacă peste criza din zona euro — a fost aproape să se rupă—, însă cu ce preț: cel al unei austerități care a sfîrșit prin a descuraja cetățenii'', a mai afirmat șeful statului francez.

''De aceea, mîine, nu mai departe de mîine, la Consiliul European, voi reafirma că prioritatea o reprezintă creșterea (economică), locurile de muncă, investițiile'', a continuat el.

Pentru Hollande, ''Europa nu poate avansa fără Franța, iar viitorul Franței este în Europa''. ''Sunt european'', a mai spus el. ''Datoria mea, este să reformez Franța și să reorientez Europa'', a declarat liderul de la Paris.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?