Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului pregăteşte o campanie de promovare peste hotare a vinului moldovenesc

31 mar. 2014,, 10:15   Economie
4934 2
Foto: noi.md
Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) elaborează o campanie de promovare a vinurilor moldoveneşti de calitate peste hotarele ţării.

Directorul ONVV, Dumitru Munteanu, a comunicat agenţiei "Infotag" că ONVV planifică organizarea festivalurilor vinului moldovenesc, campanii de promovare şi show-uri, degustări, precum şi promovarea imaginii vinului prin reţeaua de bloggeri şi lideri de opinie.

"Pentru aceste scopuri vom atrage companii specializate locale din acele ţări unde se desfăşoară acţiunea, evident, în conformitate cu legislaţia locală a publicităţii. Tactica şi strategia pentru fiecare piaţă se va elabora separat, în baza condiţiilor concrete", a explicat top-managerul oficiului.

Dumitru Munteanu împarte piaţa externă a vinurilor moldoveneşti în trei grupuri.

"Din primul grup fac parte ţările unde vinurile moldoveneşti deja sînt prezente. Printre ele sînt pieţe pe care ne vom strădui să ne menţinem, de exemplu, Rusia, dar sînt şi astfel de ţări, unde, datorită unor anumite acţiuni, volumul vînzărilor poate fi majorat – Ucraina, Belarus, Kazahstan, precum şi ţări ale Uniunii Europene – Cehia, Slovacia, România, Lituania, Estonia şi Letonia", a spus Munteanu.

Din al doilea grup fac parte ţările care doar puţin şi-au deschis pieţele pentru Moldova – ţările scandinave, China, Japonia, Taiwan, Vietnam, Coreea de Sud şi altele.

"În grupul trei nu sîntem prezenţi sau furnizăm de la caz la caz, ca de exemplu, SUA şi alte ţări ale continentului american", a spus el, explicînd că pentru astfel de pieţe imense vinificatorii trebuie să fie pregătiţi să livreze vinuri.

"Aceasta trebuie să fie o producţie de o calitate impecabilă şi de un volum necesar. Şi la acest capitol Moldova deocamdată este puţin cunoscută şi pentru promovare este necesară coordonarea eforturilor multor structuri de stat", a conchis Munteanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?