X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4045

Parlamentul a creat un grup de lucru privind Găgăuzia

14 mar. 2014,, 13:35   Politică
3046 0
Foto: noi.md
Prin decizia preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, a fost creat un grup de lucru pentru asigurarea analizei obiective şi competente a subiectelor ce ţin de statutul special al UTA Găgăuzia şi implementarea normelor constituţionale.

Potrivit agenţiei "Infotag", în conformitate cu documentul, grupul de lucru urmează să aprecieze nivelul de aplicare a prevederilor constituţionale ce vizează statutul special al autonomiei şi să studieze compatibilitatea Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, precum şi a legislaţiei conexe.

Grupul de lucru va mai analiza relaţiile dintre structurile centrale ale puterii şi autorităţile Găgăuziei şi va înainta propuneri, care vor avea drept scop o interacţiune mai eficientă şi, respectiv, o administrare mai eficientă.

În calitate de preşedinte al grupului a fost numit deputatul din partea PDM Dumitru Diacov. Din grup mai fac parte deputaţii Parlamentului: Iurie Ţap, Galina Balmoş, Vadim Cojocaru, Serghei Sîrbu, şi ai Adunării Populare a Găgăuziei – Ivan Burgudji, Fiodor Gagauz, Gheorghi Leiciu. De asemenea, la grup au fost afiliaţi şeful Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului, Ion Creangă, şi adjuncţii preşedintelui APG, Demian Caraseni şi Alexandr Tarnavschi.

Grupul de lucru va colabora cu societatea civilă şi organizaţiile internaţionale de profil şi va prezenta președintelui Parlamentului propuneri de corectare a legislaţiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?