X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Regii subteranelor: rudele lui Chirtoacă vor ocupa cele mai aglomerate treceri din capitală

26 feb. 2014,, 18:08   Societate
13206 3
Foto: newmoldova.com
Olga MOCANU

Autorităţile capitalei demult vorbesc despre problema trecerilor subterane în capitală. O parte din ele a fost arendate comercianţilor şi unităţilor alimentaţiei publice, de acea ele se închid pe noapte. Astfel pietonii sînt nevoiţi să traverseze strada în locuri interzise. Altele au fost lăsate în voia sorţii. În trecerile întunecate pietonii nu riscă să coboare nici chiar ziua.

Pentru a soluţiona această problemă, autorităţile municipale au decis să dea în arendă toate trecerile pentru crearea centrelor de comerţ. Au modificat unele condiţii ale contractului de arendă, ce vor fi încheiate cu întreprinzătorii.

Însă iată ce e interesant: un oarecare concurs public, despre care puţini au auzit, de încheiere a contractelor pentru reconstrucţia trecerilor subterane din Chişinău, a fost cîştigat de singura companie SRL „Aldora Art”, care, potrivit unor informaţii, ar aparţine fratelui mai mic al primarului general Lucian Cirtoacă.

Apropo, trecerile subterane scoase la concurs, nu sînt amplasate pe străzi îndepărtate, dar în cele mai aglomerate locuri: lîngă centul comercial „Malldova”, lîngă Gară etc.

Zece ani fără dreptul de privatizare

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Municipal din 27 februarie au fost incluse cîteva chestiuni privind trecerile de pietoni. Anterior, autorităţile promiteau să modifice Regulamentul din anul 2003, potrivit căruia trecerile pietonale sînt date în arendă în baza parteneriatului public privat.

Însă acum, primăria capitalei s-a limitat doar la unele modificări în contractul-tip. În special, a fost majorat termenul de arendă. Întreprinzătorii por utiliza trecerile timp de zece ani, fără dreptul de a le privatiza, în loc de trei ani cum era pînă în prezent.

În schimb, autorităţile municipale au cerut de la întreprinzători să facă reparaţie, să instaleze iluminatul, să repare scurgerile apelor pluviale, precum şi să lase deschise trecerile pentru pietoni 24 de ore. Totodată, autorităţile au abilitat agenţii economici să evacueze apa în cazul inundaţiilor, precum şi să curăţe de murdărie, gunoi şi zăpadă nu doar trecere, dar şi teritoriul adiacent.

În total, pe ordinea de zi a CMC pentru joi au fost incluse 11 întrebări legate de prelungirea contractului de arendă a trecerilor subterane, şi cinci puncte privind încheierea noilor contracte. Ultimele au ieşit învingătoare în concursul public, organizat de direcţia transport public şi căi de comunicare în anul trecut.

Dintre contractele vechi de arendă, dar în condiţii noi, au fost prelungite pentru următoarele treceri de pe străzile: Alecu Russo, 59-6 - S.R.L. Alexandra Ciabaniuc, 69,1 m.p.; Şt. cel Mare, 8-1 - S.R.L. Lasco, 39,8 m.p.; Şt. cel Mare, 8-1- S.R.L. Avics, 15,3 m.p.; Şt. cel Mare, 8-1 - S.R.L. Badimus, 13 m.p.; Şt. cel Mare, 8-1 - S.R.L. Frezan-Grup 44,2 m.p.; Şt. cel Mare, 8-1- S.R.L. San-Prim, 69,4 m.p.; Şt. cel Mare- C. Negruzzi, 10-1 - S.R.L. I.I. Alexandra Ciabaniuc, 153,4 m.p.; str. Ion Creangă, 74-1 - S.R.L. Slandcor, 222,3 m.p.; Ion Creangă, 74-1 - S.R.L. Jaguar-S, 69,8 m.p.; Ion Creangă, 74-1 - S.R.L. Lupan, 84,4 m.p.; Calea Ieşilor, 3-1 - S.R.L. Alexandra Ciabaniuc, 73 m.p..

Din proiectele prezentate se vede, că în realitate, în Chişinău sînt doar cinci treceri pietonale, care deja au fost amenajate şi arenda lor a fost prelungită cu 10 ani.

Alte cinci treceri noi vor fi amenajate de o companie ce se ocupă în prezent de publicitate (asta în cazul în care decizia va fi aprobată de consiliul municipal) - S.R.L. “Aldora Art”. În special, este vorba despre trecerile de pe străzile: Iu. Gagarin- Gara - 135 m.p.; Dacia - Teilor - 55 m.p.; Alecu Russo – M. Sadoveanu- 73 m.p.; St. cel Mare- Ciuflea- 80 m.p.; Dacia- CC „Malldova” - 94 m.p..

Altele zece, care îşi aşteaptă rîndul, sînt amplasate la periferiile oraşului, de aceea, e puţin probabil că ele vor trezi un interes sporit.

Unul din paisprezece

Cu alte cuvinte, finalul concursului municipal „deschis” este unul foarte interesant.
Între timp, Igor Gamreţchi, directorul direcţiei transport public şi căi de comunicare, a raportat în repetate rînduri, la şedinţe, despe cîţiva agenţi economici, care sînt gata să reconstruiască trecerile subterane.

„Deja 14 companii şi-au anunţat disponibilitatea de a semna asemenea constracte”, a declarat el în cadrul şedinţei de luni. Interesant, unde sînt acestea? Totul s-a sfîrşit prin simpla promovare a intereselor fratelui mai mic al primarului general?

Apropo, scandalul în jurul firmei „Aldora Art” a izbucnit în consiliul municipal de legislatura trecută. Consilierul Oleg Onişcenko a relatat jurnaliştilor că cîţiva agenţi economici s-au plîns că prmăria a refuzat să le ofere în arendă spaţii pentru publicitate stradală.

Însă mai tîrziu, la indicaţia personală a viceprimarului Nistor Grozavu, autorizaţia pentru amplasarea publicităţii pe aceleaşi panouri a fost eliberată companiei „Aldora Art”. Oleg Onişcenko a declarat atunci că, în realitate, aceasta ar aparţine fratelui primarului general, iar de jure este scrisă pe altă persoană.

“Am efectuat o investigaţie şi am constatat că această companie este condusă de fratele lui Dorin Chirtoacă”, - a declarat atunci Oleg Onişcenko, într-un interviu. – Această companie deţine 30 de panouri, amplasate în toate sectoarele Chişinăului. În timpul campaniei electorale, aceste panouri au fost uilizate pentru promovarea Partidului Liberal. În present, acestea sînt date în arendă pentru publicitate comercială”.

Între timp, primăria descrie această intenţie drept una nobilă: dacă noi transmitem trecerile subterane oamenilor de afaceri, atunci ei nu doar vor organiza un comerţ civilizat şi le vor menţinea într-o stare bună, dar şi vor plăti oraşului pentru utilizarea lor.

Însă deocamdată, nu sînt garanţii că agenţii economici vor îndeplini condiţiile Primăriei, deoarece în contracte nu sînt prevîzute sancţiuni.

Împărăţia subterană

Apropo, şi chestiunea ce ţine de achitare este interesantă. În proiectele contractelor este menţionat că plata pentru arendă va fi percepută de la agenţii economici, conform Legii nr, 249 cu privire la bugetul de stat pentru anul 2014 (anexa 8). Însăşi plata nu este chiar mare, dar împreună cu taxele locale, se adună o sumă frumuşică.

Aşadar, micii întreprinzători, ce arendează buticuri în trecerile amenajate deja, spun că, cîţiva ani în urmă, autorităţile locale au început să elibereze autoritaţii nu pentru trei ani, cum era mai înainte, dar pentru jumătate de an. Respectiv, şi mărimea taxelor a crecut.

Proprietarul unui butic dintr-o trecere subterană spune că anterior, pentru prelungirea autorizaţiei el plătea o dată la trei ani 300 de lei în casa preturii, 280 de lei pentru autorizaţia Sanepid-ului, plus 950 de lei taxele locale. Acum, primele două taxe se achită o dată în jumătate de an. Iar taxa locală pentru unitatea comercială este achitată o dată pe an şi a ajuns la circa două mii de lei. Plus arenda.

Consilierii afirmă că oficial, în bugetul oraşului ajunge o sumă mizeră. „Problema afacerilor subterane constă în faptul că în majoritatea cazurilor, în treceri înfloreşte darea în subarendă, contractul nu se încheie, iar taxa de arendă creşte. Iar, în realitate, preţurile iniţiale la arenda suprafeţelor în spaţiul de sub străzi este redus neîntemeiat.

„Oraşul are nevoie de o metodologie, în baza căreia ar fi calculată taxa, transparentă şi accesibilă pentru toţi. Însă nimeni nu este interesat în aceasta. Între timp, controalele au arătat că majoritatea celor din chioşcuri nu deţin contracte de subarendă, comercializează produse şi servicii interzise, iar cele permise le vînd cu încălcarea regulilor comerţului. Totodată, unele treceri sînt supraaglomerate de buticuri, iar condiţiile pentru vînzători sînt oribile – ei sînt nevoiţi să se adăpostească pe 4 m.p., cu întreaga marfă”.

În această situaţia, puţin ce îi va putea determina pe arendatori să repare trecerile, spun experţii. De fapt, toate aceste modificări în contractele primăriei nu vor schimba nimic. Doar vor fi îmbun ătăţite condiţiile pentru arendaşi, care nu se vor deranja să prelungească contractele, timp de 10 ani. Pentru a soluţiona însă problema trecerilor subterane, municipalitatea nu doar trebuie să revizuiască contractele, dar şi să elaboreze un nou concept privind comerţul subteran, pentru ca acesta să devină mai confortabil şi mai civilizat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?