Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Economia Moldovei trebuie să devină competitivă

20 feb. 2014,, 16:30   Economie
3288 0
Foto: noi.md
"Economia Moldovei trebuie să devină mai competitivă pe pieţele europene, care se vor deschide pentru aceasta", a declarat joi, în cadrul conferinţei dedicate implementării proiectului Twinning "Consolidarea parteneriatului public-privat în Republica Moldova" șeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Ambasadorul Pirkka Tapiola.

Potrivit agenţiei "Infotag", diplomatul european a declarat că forumul reprezentativ, care are loc la Chişinău, "este un început al căii Moldovei spre integrarea europeană".

"Economia Moldovei necesită modificări. Climatul de afaceri trebuie susţinut de stat printr-un astfel de parteneriat. Este important că la proiectul Twinning participă în calitate de experţi şi părțile care reprezintă ultimele inovaţii, Ministerul Economiei şi Energeticii al Germaniei. Sînt convins că, datorită ajutorului lor ferm, antreprenorii moldoveni vor fi în stare să obţină multe şi în cele mai diverse ramuri ale businessului", a menţionat diplomatul.

Acesta a numit extrem de important şi scopul proiectului – atragerea antreprenorilor moldoveni în spaţiul economic european.

"Cetăţenii Moldovei trebuie să beneficieze de produse de calitate, să aibă posibilitatea de a utiliza tehnologiile performante, să simtă şi să înţeleagă diferenţa între ce a fost şi ce este, datorită parteneriatului sectorului privat cu cel al statului, cu implementarea cerinţelor europene", a spus diplomatul.

Vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a spus că actuala guvernare conştientizează importanţa proiectului.

"În acest domeniu au fost făcute multe, datorită implementării proiectului în decursul ultimilor ani în diferite autorităţi şi localităţi. Există Consiliul Concurenţei, o bază legislativă maximal adaptată la normele europene. Astăzi trebuie treptat să implementăm practicile europene, să oferim şanse pentru investirea capitalului privat în economia Republicii Moldova. Cred că rezultatul conlucrării cu o astfel de echipă de experţi din Germania nu se va lăsa aşteptat", a spus Lazăr. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, a numit anul 2014 unul important pentru dezvoltarea economiei republicii.

"Societatea moldovenească are dorinţa de a se schimba, de a prelua practicile europene. Germania este gata să susţină aceste tendinţe ale autorităţilor şi populaţiei, împărtăşind tehnologiile şi experienţa de organizare a businessului. Deja în toamna anului curent am dori să deschidem în Moldova o academie de studii manageriale pentru antreprenorii începători", subliniind că Germania este un partener stabil de dezvoltare pentru Republica Moldova.

Reprezentantul Ministerului Economiei şi Energeticii al Germaniei, Andreas Obersteller, a comunicat că în 2014, în cadrul proiectului Twinning "Consolidarea parteneriatului public-privat", Moldovei i se va acorda 1,1 milion de euro.

"În Moldova deja activează peste 150 manageri care îşi dezvoltă businessul în diferite ramuri şi sînt instruiţi la nivel internaţional. Am dori să extindem maximal prezenţa acestora pe piaţă, să le dăm un impuls pentru dezvoltare, precum şi să trezim interesul investitorilor. Fluxul de capital în economie, reguli egale ale businessului pentru toţi – baza prosperităţii Moldovei în colaborarea cu UE", a spus specialistul.

UE a început să implementeze Proiectul Twinning în anul 1998. Pentru aceste scopuri a fost alocat 1 miliard de euro. Aceste surse au fost utilizate pentru finanţarea a 170 de proiecte în 32 de ţări-candidate de aderare la UE, precum şi în statele vecine cu UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?