X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4014

MAI vine cu precizări referitoare la IMOBILELE date în chirie „pentru SRL-uri”

7 feb. 2014,, 17:23   Societate
3755 0
Foto: noi.md
Ministerul Afacerilor Interne vine cu unele precizări în privința modalității de dare în locaţiune a unor posturi staţionare de poliţie. Asta după ce în presă a apărut informația precum că MAI a dat terenurile în arendă unor firme ce intenţionează să construiască pe marginea drumurilor naţionale mai multe benzinării, saloane auto sau cafenele, transmite NOI.md.

Astfel, potrivit instituției, la încheierea contractelor de locaţiune, Ministerul Afacerilor Interne a respectat toate procedurile legale. Totodată, instituția precizează că respectivele clădiri, utilizate anterior ca posturi de poliție pe tot teritoriul țării, au stat mai mulți ani în paragină. Acum însă venitul adus în urma închirierii acestora este mai mare decît încasează Primăria Chișinăului pentru arenda unei clădiri din centrul orașului.

„Darea în arendă a terenurilor cu clădiri ce au între 25 și 49 de metri pătrați s-a făcut conform legii cu privire la administrarea și deetatizarea proprietății publice. Pentru cele patru terenuri date în arendă în 2013 MAI primește peste 135.000 de lei anual, în anii precedenți acestea aduceau doar pierderi. În proprietatea MAI-ului se mai află șapte astfel de clădiri ale fostelor posturi de poliție, care încă sînt neutilizate și se deteriorează”, a explicat Dorin Recean.

De asemenea, ministrul precizează că MAI nu se află în nici un litigiu cu Primăria Chișinău pe marginea acestui subiect.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?