Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Noi judecători au fost numiţi în funcţii

4 feb. 2014,, 15:55   Societate
3139 0
Foto: protv.md
În şedinţa de marţi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorin Dolghieru a fost confirmat în funcţia de preşedinte al Judecătoriei sectorului Buiucani al capitalei, iar Ion Guzun – în cea de membru al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ).

Solicitat de agenţia „Infotag”, preşedintele CSM, Mihai Poalelungi, a spus că şi Dolghieru, şi Guzun au o experienţă vastă de activitate în judecătorii şi şi-au demonstrat profesionalismul.

Conform spuselor sale, în şedinţa CSM nu s-a decis în privinţa sancţionării unui grup de cinci judecători din diferite instanţe (Alexandru Rotari, Harry Bivol, Nina Cernat, Ana Gavriliţa şi Anatol Rahopol), pe motiv că ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, nu a reuşit să depună o sesizare motivată în acest sens, în termenele stipulate de lege.

„Există pretenţii, şi unele motivate, referitoare la aceşti judecători. Enumerarea acestora va dura mult. Acum o lună decizia a mai fost amînată. Sper că aceasta nu se va repeta”, a spus Poalelungi.

Şeful CSM a mai precizat că a fost amînată şi decizia în privinţa altui judecător, Aurelia Cazacliu, de la Judecătoria raionului Criuleni.

„În urmă cu o lună, ea a depus cerere de eliberare din funcţie. Azi a retras-o pe motiv că vrea să-şi găsească un loc de muncă înainte să lase postul de judecător. Există multe obiecţii faţă de activitatea ei. În 2013 Cazacliu a depus dosarul pentru numirea în postul de membru al CSJ, dar noi am considerat că nu merită”, a explicat Poalelungi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?