X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Circulația rutieră pe șapte străzi din capitală a fost închisă

28 ian. 2014,, 11:05   Societate
2986 0
Foto: yupi.md
Primăria municipiului Chișinău informează că la momentul actual traficul rutier pe drumurile municipale se desfăşoară în condiții de iarnă. Transportul public circulă în regim normal. Astăzi au ieşit pe rute 268 de troleibuze și 96 de autobuze.

Toată noaptea angajații Regiei „Exdrupo” au efectuat lucrări de curățare a drumurilor de zăpadă. Au fost utilizați circa 800 de metri cubi de material antiderapant. 55 de autospeciale au fost antrenate în lucrările de curățare a drumurilor de zăpadă.

La această oră serviciile comunale întreprind lucrări de curățare a zăpezii de pe trotuare, pasajele pietonale, stațiile de autobuz și scările din faţa blocurilor de locuit. În lucrările de curăţare manuală a zăpezii sînt implicaţi în total 450 de persoane și 22 de tractoare.

Șapte străzi ale capitalei care se află pe pante au fost închise pe timp de iarnă, pentru perioada ninsorilor. Este vorba despre străzile Timiș și Ganea, situate în centrul orașului, despre porţiunile străzii Paris de la Buiucani și strada Poştei din sectorul Rîşcani. În plus, este interzis traficul pe străzile Căuşeni de la Botanica, Vadul lui Vodă și pe stradela Uzinelor de la Ciocana.

Pentru moment stratul de zăpadă depășește pe alocuri 20 cm.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?