X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

O tînără moldoveancă l-a pus la punct pe un BĂDĂRAN PROST documentat din România (FOTO)

16 ian. 2014,, 10:08   Societate
31555 10
Foto: adevarul.ro
Moldoveanca Virginia Romanovici (21 de ani), studentă în anul al II-lea la Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Vest din Timişoara, i-a dat o replică usturătoare realizatorului TV Radu Banciu, după ce acesta a jignit comunitatea de studenţi din Republica Moldova.

Scandalul iscat după ce Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu“ de pe B1 TV, a făcut o serie de afirmaţii calomnioase la adresa studenţilor moldoveni din România, a escaladat în ultimele zile în mediul virtual. Moldoveanca Virginia Romanovici, studentă a Unversităţii de Vest din Timişoara, a publicat pe blogul ei o replică la declaraţiile omului de televiziune. „Vreau să vă reamintesc, domnule Radu, că noi nu umblăm cu cerutul, nici în România, nici în Europa. Domnule Banciu, că sînteţi un bădăran prost documentat, prost la vorbă, care nu ştie ce spune. Cu mare drag, de la o curvă care nu a rămas gravidă în primul semestru, care are de gînd să termine cu brio facultatea, aşa cum au făcut-o o mulţime de alţi studenţi moldoveni“, a scris Virginia Romanovici. Tînăra a venit în urmă cu doi ani la Timişoara, după ce şi-a depus dosarul pentru o bursă oferită de statul român, iar acum studenta la Jurnalism este şi PR la Organizaţia Studenţilor moldoveni din Timişoara. Chiar dacă subiectul a inflamat mediul virtual în ultimele două zile, Virginia nu mai doreşte să deschidă această discuţie. „Nu vreau să fac o continuare. Nu mă tem de nimeni, dar îi sporeşte popularitatea domnului Banciu, şi eu nu vreau asta. Ce am vrut să spun, am scris pe blog“, a conchis tînăra.

Moldovenii s-au coalizat şi au răspuns afirmaţiilor lui Radu Banciu prin umor şi ironie. Două lucruri au ieşit în evidenţă, mai ales prin reprezentanţii blogosferei din Moldova. Eugen Luchianiuc a postat pe Facebook numărul de telefon al lui Radu Banciu şi şi-a îndemnat prietenii să-i transmită un mesaj, iar Dragoş Galbur a modificat pagina de Wikipedia în română, dedicată lui Banciu.

Amintim ca Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu“ de la B1 TV, a reintrat în lumina refelectoarelor printr-un nou scandal iscat de declaraţiile dure făcute la adresa cetăţenilor moldoveni. Postul B1 TV a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu 10.000 de lei pentru ediţia de pe 29 noiembrie a emisiunii „Talk B1 TV“, dar şi pentru cea din Ajunul Crăciunlui a emisiunii „Lumea lui Banciu“, cînd realizatorul l-a numit pe premierul Iurie Leancă un „un terchea-berchea“.

Radu Banciu nu se află însă la primul scandal de acest tip. Tot spre sfîrşitul anului trecut acesta a fost implicat în cearta dintre jurnalistul Ion Cristoiu şi realizatorul Robert Turcescu. În urma scandalului, Cristoiu a decis să înceteze colaborarea cu postul TV şi a motivat prin faptul că Banciu nu şi-a prezentat scuzele. Într-un alt scandal, Andreea Berecleanu, prezentatoarea Observatorului de la postul Antena 1, i-a acţionat în judecată postul B1 TV şi pe Radu Banciu, pentru afirmaţiile pe care acesta din urmă le-a făcut la adresa ei. Instanţa i-a dat cîştig de cauză, iar „pîrîţii“ trebuie să-i dea prezentatoarei despăgubiri de 30.000 de lei. De asemenea, postul B1 TV, cît şi Radu Banciu trebuie să-şi exprime scuze în mod public. Decizia instanţei nu este, însă, definitivă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?