X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Tănase îi recomandă lui Lupu să studieze Constituția înainte de a ieși cu inițiative

21 dec. 2013,, 10:51   Politică
7490 29
Foto: blogspot.com
Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, le-a recomandat parlamentarilor care au venit cu propunere de organizare a unui referendum privind limba de stat vorbită în Moldova, să nu uite că deciziile CC au statutul de lege constituțională și sînt obligatorii pentru executare. Declarația a fost făcută de Tănase, joi, 19 decembrie, în cadrul unei emisiuni televizate.

”Există hotărîrea Curții, care potrivit Constituției și Legii privind Curtea Constituțională are valoare de lege constituțională și se aplică direct fără nici un fel de condiții de formă. Este clar stabilit care este textul autentic și cum urmează a fi executat și atîta tot”, a declarat președintele Curții Constituționale, fiind întrebat de moderator ce le-ar recomanda parlamentarilor, după adoptarea hotărîrii prin care Declarația de Independență a fost declarată corp comun cu Constituția.

Anterior, liderul formal al Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a anunțat că va propune organizarea unui referendum privind limba de stat a țării. „Vă propun să susţineţi un proiect de hotărîre referitor la organizarea unui referendum pe acest subiect. Nu clasa politică trebuie să se expună, dar poporul”, a declarat Lupu.

Curtea Constituțională a decis pe 5 decembrie că Declarația de Independență a Republicii Moldova este parte componentă a Constituției și prevederile ei sînt supreme celor constituționale. ”Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. În cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”, se spune în decizia Curții Constituționale.

Declarația de Independență, care a fost adoptată pe 27 august 1991, prevede că limba de stat este limba română. De asemenea, documentul costată ”actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 si 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei”. Prin aceeași Declarație, se cere ”lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia" prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991” și subliniază că ”fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940” a fost fondată RSS Moldovenești și instituirea hotarului între Moldova și Ucraina.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?