X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Lucrătorii unei companii de construcții au protestat în apărarea propriilor drepturi

16 dec. 2013,, 16:13   Societate
4051 0
Foto: constructюmd
Lucrătorii unei companii de construcţii au organizat astăzi o acţiune de protest, în scopul de a atrage atenția conducerii companiei asupra necesităţii respectării drepturilor lor legale.

Muncitorii și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu faptul că sînt lipsiți de posibilitatea de a deveni membri ai organizației sindicale şi sînt amenințaţi că li se va reţine salariul, că vor fi trimişi în concediu din cont propriu sau că vor fi concediaţi.

„Prin prezența noastră aici, arătăm cartonașul roșu conducătorului companiei pentru încălcarea drepturilor lucrătorilor de a deveni membri ai sindicatului. Trebuie să avem grijă de acești oameni, să le creăm condiții decente de muncă, să le plătim salariile la timp. Legea ar trebui să primeze întotdeauna”, a subliniat președintele sindicatului „INDICONS” Victor Talmaci.

Talmaci a menţionat că sindicatele reuşesc să apere doar drepturile constituționale ale cetățenilor, adăugînd că nu exclude posibilitatea unor acţiuni de protest repetate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?