X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Președintelui Putin i se propune o nouă constituție

28 noi. 2013,, 01:30   Externe
3303 0
Foto : ziarelive.ro
Expeții juriști vorbesc despre faptul că pe biroul președintelui Putin se află textul Constituției Uniunii Eurasiatice.

Ea ar fi fost scrisă de un grup de juriști de înaltă calificare. În prima jumătate a anului viitor se va anunța despre existența ei și vor fi făcute publice numele autorilor. Cu toate că s-ar putea să se anunțe doar despre demararea acestei activități. De exemplu, prin intermediul unui ziar, deținut de cei mai apropiati prieteni ai lui Putin, a fost deja anunțată crearea în viitorul apropiat a Consiliului Constituțional pe lîngă președinte pentru "perfecționarea Legii fundamentale".

Deocamdată Kremlinul a dezmințit acest lucru. Și a avut dreptate din punct de vedere formal, pentru că nu se poate vorbi despre modificarea Constituției actuale a Rusiei, ci despre adoptarea uneia noi - Constituția Uniunii Eurasiatice. Conducerea țării va fixa sarcina ca aceasta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015. Tot atunci își vor începe activitatea și organismele supranaționale ale Uniunii: în domeniul economic, de apărare și politică externă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?