X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4021

Expert: Inițiativa Găgăuziei de a obține o cotă în parlament nu are sorți de izbîndă

20 noi. 2013,, 12:50   Societate
2686 0
Foto: noi.md
Adunarea Populară a Găgăuziei a trimis parlamentului o inițiativă legislativă cu privire la modificările la Codul electoral al Republicii Moldova. Modificările propuse prevăd atribuirea unui număr de 5 mandate autonomiei în organul legislativ suprem al țării.

Potrivit autorilor inițiativei, sistemul electoral actual al Republicii Moldova nu prevede reprezentarea găgăuzilor în parlament și participarea lor politică la guvernare.

Solicitat de NOI.md, expertul în drept constituțional Teo Cîrnaț a afirmat că astfel de cereri sînt ilegale. "Găgăuzia este o autonomie și, conform Constituției, ea are statut de raion, ca și toate celelalte 32. Și a solicita locuri separate în parlament nu este posibil, pentru că în țara noastră se organizează doar o singură circumscripție electorală. Prin urmare, aceste afirmații sînt de natură politică și au fost spuse pentru a tensiona și destabiliza situația în Republica Moldova", a concluzionat expertul.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de către Comisia juridică a APG. Numărul de mandate cerute pentru autonomie a fost stabilit în baza numărului populației găgăuze, care constituie, potrivit autorilor inițiativei legislative, aproximativ 5% din populația Republicii Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?