Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Vladimir Florea: Grupurile de influență, protejate politic, sînt un mare impediment pentru afaceri

18 noi. 2013,, 01:38   Economie
4676 1
Foto: profit.md
Una din principalele constrîngeri în dezvoltarea afacerilor legale în Moldova este fenomenul grupurilor de influență, aflate sub tutela politică, susține vicepreședintele Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova, Vladimir Florea.

”Metastaza societății noastre este fenomenul grupurilor de influență, aflate sub tutela politică. Sectorul bancar, asigurarea, importul/exportul cărnii, fructelor, cooperarea aceasta nu se cheamă corupție, ci este mult mai strașnic, pentru că distruge tot. Agenții economici suferă foarte mult”, a declarat în cadrul Forului oamenilor de afaceri, Vladimir Florea.

Drept exemplu, vicepreședintele CNPM a amintit despre activitatea comisiilor parlamentare în domeniu. ”Atunci cînd comisia parlamentară nu poate decide nimic în sectorul de asigurări, este foarte straniu și atunci cînd atacă în judecată, iar judecătorul primește decizia în aceeași zi, pune milioane pe companie și o îneacă. Ce este asta? Rog ca procuratura să examineze deciziile primite în 3 zile de instanțele de judecată și veți vedea unde este corupția. Cînd se raportează că 2 judecători din Telenești au fost dați afară, asta este oare reforma? Nu știu cum veți fi primiți în Europa cu așa imagine”, a mai menționat sursa citată.

Confederaţia Naţională a Patronatelor din Moldova (CNPM) a organizat la 12 noiembrie, Forumul oamenilor de afaceri pentru a informa guvernarea despre ”Constrîngeri majore asupra mediului de afaceri din Moldova”.

Potrivit CNPM, mediul de afaceri din Moldova se confruntă cu mai multe constrîngeri, cum ar fi – influenţa politicului, infrastructura proastă, constrîngeri fiscale, probleme create de organele de control, ineficienţa dialogului dintre guvernare şi oamenii de afaceri, dar şi lipsa forţei de muncă de calitate. Astfel, au fost propuse politici pentru depăşirea acestora: asigurarea unui cadru regulator transparent şi previzibil pentru iniţiativele private, asigurarea unei concurenţe libere şi loiale, eliminarea favoritismului politic, diminuarea ponderii economiei tenebre, ajustarea Codului Muncii la realităţile economice etc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?