Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Președintele CC: Anularea imunității parlamentare ar însemna limitarea democrației

13 noi. 2013,, 02:45   Politică
3802 2
Foto: esp.md
Constatarea este parte a opiniei separate a președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase, din avizul CC pe marginea proiectului de modificare a Constituției privind anularea imunității parlamentare, care a fost înregistrat în Parlament de partidele de guvernămînt.

Tănase susține că art.2 din Constituție stabilește că suveranitatea națională aparține poporului, ”care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative”, cum ar fi Parlamentul. ”Urmînd logica acestei dispoziții constituționale, rezultă că exercitarea mandatului de deputat în Parlament reprezintă n fapt exercitarea unei părți a suveranității naționale delegate de popor în baza unui mandat oferit prin procedura alegerilor parlamentare”, susține președintele CC, subliniind că lipsirea parlamentarilor de imunitate trebuie tratată prin prisma acestor prevederi constituționale.

Astfel, pornind de la aceste prevederi ”imunitatea parlamentară este concepută ca un mijloc de apărare a Parlamentului, în calitatea sa de instituție aleasă în mod democratic, fiind menită să protejeze independența colectivă a acestuia de presiunile exterioare și să garanteze membrilor săi libertatea de exprimare și de acțiune în îndeplinirea sarcinilor lor”.

Tănase declară că ținînd cont de justiția din Moldova, imunitatea parlamentară trebuie tratată ca o metodă de protejare a parlamentarului împotriva unor măsuri represive din partea puterii politice. Potrivit sursei citate, în condițiile menționate excluderea imunității parlamentare ar reprezenta ”o amenințare la adresa opoziției parlamentare și a pluralismului politic în general”.

Totodată, președintele CC susține că modificările art.71 din Constituție, care propun ca deputatul să fie protejat pentru declarațiile sale publice, reduc din garantarea independenței opiniei parlamentarului. ”Independența opiniei nu este un privilegiu personal al deputatului, ea are un caracter juridico – special și este chemată să servească intereselor societății”, or, prin modificarea acestui articol”independența opiniei parlamentarului nu va fi garantată în cadrul altor acțiuni pe care le implică statutul de deputat în Parlament, dar care nu sînt publice, sub sancțiunea tragerii la răspundere juridică”, se mai spune în opinia separată a președintelui CC.

”Constituția este garantul democrației și al statului de drept, ca principii fundamentale ale statului Republica Moldova. Prin urmare, ar fi contrar spiritului Constituției de a folosi prevederile acesteia pentru limitarea democrației sau pentru îndepărtarea de la esența statului de drept, or modificările propuse conțin anume asemenea riscuri”, concluzionează Tănase.

Deputații fracțiunilor partidelor de guvernare, Andrian Candu, Valeriu Streleț și Ion Hadîrcă, au anunțat pe data de 1 noiembrie că, intenționează să modifice articolului 70 din Constituție din care se va exclude aliniatul 3, dar și cuvîntul ”imunitate” din titlu. De asemenea, urmează să fie modificat și articolul 71 din Constituție privind exprimarea publică.

Potrivit mai multor analiști politici, abolirea imunității parlamentare nu este o noutate inventată în Moldova, dar în același timp este ea este aplicată în țările cu o democrație veritabilă. Analiștii susțin că în condițiile Moldovei, cînd justiția și organele de drept și de anchetă sînt subordonate politic la nivel oficial, abolirea imunității se transformă într-un mecanism de persecutare sau șantajare a oponenților politici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?